Antrenorul spaniol Unai Emery a vorbit pentru prima dată după despărțirea de clubul din Premier League, Arsenal. Tehnicianul a comentat numirea lui Mikel Arteta pe banca tehnică a "tunarilor" și a declarat cât a suferit în ultima perioadă pe "Emirates Stadium", scrie Mediafax.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Este pregătit să facă acest pas. A mai fost la Arsenal, a fost în Premier League și a lucrat și cu Guardiola. Cred că este o decizie bună și sper că va fi o decizie bună", a spus Unai Emery, pentru BBC, despre venirea lui Arteta în funcția de tehnician al clubului Arsenal.

Referitor la parcursul echipei sub conducerea lui, Emery a spus: "Eu cred că primul nostru sezon nu a fost slab. Mi-ar fi plăcut să câștigăm Europa League, dar am ajuns până în finală și ne-am luptat până în ultima etapă pentru a ajunge pe loc de Liga Campionilor. A fost primul meu sezon acolo și am avut un început bun, chiar am discutat despre reînnoirea contractului".

Însă, lucrurile au luat o altă întorsătură în sezonul 2019-2020: "Acest sezon, în teorie, părea optimist. Ne-am întărit și am vrut să contruim în jurul jucătorilor nou-veniți. Dintr-o dată am început să înregistrăm rezultate proaste, iar frustrarea a început să crească. Ne-am pierdut încrederea și echilibrul. Iar eșecul în fața celor de la Sheffield (scor 0-1) a fost un punct culminant, care ne-a sensibilizat foarte mult. Totul s-a rupt, nu eram în stare să mai câștigăm niciun meci. Iar când ne-am dat seama de ce se întâmplă, că din 7 meciuri am pierdut 6, tensiunea a crescut și a crescut".

"Oamenii din jurul meu îmi spuneau că mă văd că sufăr. Și era adevărat. Toată lumea mă putea vedea că sufăr mult. Și e normal. Când o echipă nu câștigă, antrenorul suferă. Iar când pierzi mai multe meciuri la rând, suferi și mai mult. În aceste situații, tehnicianul este cel mai prejudiciat.

Directorul sportiv Sanllehi m-a anunțat (n.red. - despre demitere), și el era trist. Eram uniți în acest proiect", a mai spus Unai Emery, despre ultimele luni pe banca celor de la Arsenal.