Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, a precizat că nu a fost contactat de Federația Română de Fotbal pentru preluarea postului de selecționer al echipei naționale. Tehnicianul echipei CFR Cluj a declarat că ar fi lăsat gruparea din Gruia pentru a merge la prima reprezentativă, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Eu n-am fost întrebat, n-am fost contactat. Dacă eram contactat poate acum eram eu acolo, dar dacă n-am fost contactat. Normal, eu zic că era o perioadă bună în cariera mea și cred că era momentul pentru că am refuzat deja de două ori, a treia oară nu se mai refuză echipa națională.

Nu că am refuzat, pur și simplu nu puteam. Dacă eram liber, nici acum nu eram liber, dar cred că a treia oară nu e bine să refuzi echipa națională. Nu, dacă ei au ales și au ales bine... mi se pare normal să vorbesc doar cu un antrenor, nu cu 10 și să îi amăgești", a spus Dan Petrescu, la Gala GSP 2019, potrivit digisport.ro.

Federația Română de Fotbal a avut un singur candidat pentru a ocupa postul lăsat liber de Cosmin Contra. Mirel Rădoi a fost opțiunea Comisiei Tehnice și a președintelui FRF, Răzvan Burleanu.