Andrea Iannone (Aprilia) a reacționat după ce Federaţia internaţională de motociclism (FIM) l-a suspendat provizoriu pentru dopaj. Pilotul italian a scris într-o postare pe Instagram că este calm și deschis unei noi analize.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt calm si vreau sa-mi liniștesc fanii și pe cei de la Aprilia Racing. Sunt deschis oricărei noi analize și sunt destul de surprins, deoarece, deocamdată, nu am primit nicio comunicare oficială din partea FIM. De câțiva ani, și mai ales în acest sezon, am fost verificat de mai multe ori și, evident, rezultatul a fost întotdeauna negativ. De aceea am încredere totală in finalizarea pozitivă a acestui caz", a scris Iannone într-o postare pe Instagram.

Potrivit FIM, analiza eşantionului de urină care i-a fost recoltat lui Iannone cu ocazia Marelui Premiu de MotoGP al Malaeziei, desfăşurat pe 3 noiembrie la Sepang, a relevat prezenţa unui steroid anabolizant, care figurează pe lista produselor interzise, fără să se precizeze însă natura acestuia, scrie Agerpres.