Televiziunea din China CCTV nu va mai transmite meciul Arsenal - Manchester City, programat duminică, 15 decembrie, de la ora 18:30, din cauza declarațiilor făcute de mijlocașul echipei din Londra, Mesut Ozil (31 de ani), în legătură cu modul în care sunt tratați musulmanii în China, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ozil a postat sâmbătă, 14 decembrie, un mesaj pe contul personal de socializare prin care și-a arătat susținerea pentru comunitatea uighura din China, pe care i-a numit "războinici care rezistă persecuţiei". În plus, mijlocașul a criticat deciziile Chinei de a arde Coranurile, a închide școlile teologice islamice și a ucide mai mulți membri ai minorității musulmane.

De cealaltă parte, echipa Arsenal s-a dezis de postarea făcută de jucătorul său, Mesut Ozil: "Arsenal a fost și va rămâne mereu o organizație apolitică".

Global Times a notat că declarațiile făcute de Ozil sunt false și a precizat că a atitudinea lui a dezamăgit autoritățile din fotbal. În plus, Chinese Football Association a scris că ceea ce a postat mijlocașul lui Arsenal este de "neacceptat" și că "a jignit sentimentele" fanilor din China.