George Pușcaș, atacantul formației din Championship Reading, și-a dislocat umărul în penultimul meci din campionat și poate lipsi de pe teren între trei și patru luni, scrie Mediafax.

George PuscasFoto: frf.ro

Sâmbătă, 14 decembrie, după meciul echipei sale contra celor de la Stoke City, scor 0-0, antrenorul formației Reading, Mark Bowen, a vorbit despre starea de sănătatea a internaționalului român.

"Suntem încrezători! L-a consultat un specialist pentru umărul dislocat şi i s-a spus că, în principiu, este nevoie de operaţie. Totuşi, dacă face o pauză de o săptămână sau zece zile, este posibil ca starea lui să se îmbunătăţească", a declarat Mark Bowen, potrivit TelekomSport.

În cazul în care s-ar adeveri informația notată de site-ul getreading.co.uk, George Pușcaș ar putea rata meciul sau meciurile echipei naționale a României din barajul Ligii Națiunilor.

"Internaționalul român a fost consultat de un specialist vineri și depinde foarte mult de rezultatul investigațiilor, astfel că ori va sta departe luna viitoare ori va fi indisponibil în jur de trei-patru luni, dacă va fi supus unei intervenții chirurgicale", au scris jurnaliștii de la getreading.co.uk, sâmbătă, 14 decembrie.

În primul meci de la barajul Ligii Națiunilor, la 26 martie 2020, selecționata condusă de Mirel Rădoi se va întâlni cu Islanda, iar dacă va câștiga o va întâlni pe învingătoarea dintre Ungaria și Bulgaria.