UEFA: Nu au existat manifestări rasiste la meciul dintre România și Suedia / Ce a decis forul european

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, 14:36 Sport | Fotbal


UEFA
Foto: Uefa.com
​Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis că nu au existat manifestări rasiste la meciul România – Suedia, disputat pe Arena Naţională, în data de 15 noiembrie, informează frf.ro.

După partida de luna trecută, în urma unor declaraţii din tabăra suedeză, UEFA a decis să numească un inspector disciplinar care să ancheteze cazul de la Bucureşti. Acesta a discutat cu doi dintre jucătorii Suediei, ambii susţinând că s-au auzit scandări rasiste. De asemenea, a găsit înregistrări în care fotbalistul Alexander Isak era apostrofat de suporterii români. Astfel, UEFA a decis să deschidă o procedură disciplinară pe această speţă.

Potrivit frf.ro, juriştii FRF au avut la dispoziţie doar trei zile pentru a pregăti apărarea. În acest timp, s-au depus la dosar declaraţiile a trei dintre jucătorii noştri, s-au urmărit peste 250 de minute de înregistrări video şi s-au extras declaraţii din tabăra Suediei care au negat prezenţa rasismului, inclusiv cele ale selecţionerului Janne Anderson de la conferinţa de presă de după meci, când a declarat că nu a auzit astfel de scandări. În plus, s-a demonstrat că au existat doar huiduieli, iar acestea au fost prezente şi în momentele în care mingea nu se afla la jucătorul Alexander Isak. Un alt argument important prezentat la UEFA de Departamentul Juridic al FRF a fost faptul că niciodată în istorie nu am fost suspendaţi pentru manifestări rasiste cu direcţie către fotbaliştii de culoare.

Federaţia Română de Fotbal a fost amendată în schimb cu 40.500 de euro pentru folosirea materialelor pirotehnice, aruncarea de obiecte în teren şi afişarea de bannere interzise.

La 15 noiembrie, reprezentativa României a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), de Suedia, în etapa a IX-a, penultima, a Grupei F a preliminariilor Euro-2020, scrie News.ro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2443 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Dar cu onoarea cum ramane ? (Duminică, 15 decembrie 2019, 3:41)

    Koczka [utilizator]

    Cine ne va despagubi pentru dezonoarea suferita de comentariile acide nemeritate din press internationals, oficialii fotbalului suedez ? UEFA ? Mizeriile de ziaristi norvegieni care la meciul anterior comentau ca ar fi fost unfair sa asiste copii LA meci ? Sa asistam pasivi LA propaganda antiromaneasca din press Europeana , mai ales din Nord. Asteptam ca FRF sa solicite daune de imagine federatiei suedeze.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by