​Românul Istvan Kovacs se numără printre cei trei arbitri promovați de UEFA în categoria Elite, pe acest final de an. Istvan Kovacs (35 de ani, România), Orel Grinfeld (38 de ani, Israel) și Slavko Vinčić (40 de ani, Slovenia) au ajuns în categoria celor mai buni arbitri, potrivit Mediafax.

Istvan KovacsFoto: frf.ro

Alături de Istvan Kovacs, pe lista UEFA se mai află un arbitru român, Ovidiu Hațegan, în vârstă de 39 de ani. Aici poți vedea lista completă cu arbitrii din categoria Elite.

Ultimul meci arbitrat de Istvan Kovacs a fost cel din ultima etapă din faza grupelor Champions League, de pe 11 decembrie, dintre PSG și Galatasaray. Campioana Franței s-a impus pe teren propriu cu scorul de 5-0.

Aceasta a fost a doua delegare a lui Kovacs în Champions League în acest sezon. Prima partidă a fost cea dintre Genk și Napoli, încheiată cu o remiză albă, la 10 0ctombrie 2019.