Consiliul Local din Bologna a hotârăt, luni, în unanimitate, conferirea titlului de cetățean de onoare al orașului lui Sinisa Mihajlovic, antrenorul formației locale, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mă simt ca un fiu al orașului Bologna", a spus antrenorul diagnosticat cu leucemie în luna iulie, care le-a mulțumit tuturor pentru afecțiunea primită de-a lungul timpului.

Sinisa Mihajlovic a fost diagnosticat cu leucemie în această vară. El a efectuat 43 de zile de chimioterapie, însă, ulterior, a revenit pe banca tehnică a celor de la Bologna, bucurându-se de susținerea impresionantă a fanilor.

"Când am primit această veste, am fost șocat. Am stat două zile în cameră și am plâns, dar nu au fost lacrimi de teamă. Știu că voi învinge. Este o formă tratabilă, mă pot recupera. Voi reuși! Am antrenat fără probleme până în luna mai, am călătorit peste tot, am jucat fotbal și nu am simțit nicio durere sau oboseală. A fost totul normal. Tatăl meu a murit din cauza cancerului și am făcut teste regulat de atunci", declara Mihajlovic, într-o conferință de presă din luna iulie, după aflarea tristei vești.

Sinisa Mihajlovic o antrenează din ianuarie 2019 pe Bologna, alături de care a terminat sezonul trecut pe locul 10 în Serie A. După 15 etape scurse din actuala stagiune, echipa sa ocupă locul 12, cu 16 puncte.

În cariera sa, tehnicianul le-a mai pregătit pe Catania, Fiorentina, naționala Serbiei, Sampdoria, AC Milan, Torino și Sporting Lisabona. Sârbul l-a avut sub comandă, în sezonul 2010-2011, pe Adrian Mutu, la Fiorentina.

Ca fotbalist, a jucat la Vojvodina, Steaua Roşie Belgrad, Roma, Sampdoria, Lazio şi Inter, iar cele mai importante trofee ale carierei sale de fotbalist au fost Cupa Campionilor şi Cupa Intercontinentală, câştigate cu Steaua Roşie, titlurile din Serie A cu Lazio şi Inter, dar şi Cupa Cupelor şi Supercupa Europei, cucerite cu Lazio.