Directorul sportiv al CFR Cluj, Bogdan Mara, a acuzat clubul FC Botoşani de lipsă de fair-play şi de rea-voinţă, pentru faptul că a refuzat amânarea meciului de duminică, din Liga I, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este o lipsă mare de fair-play şi rea-voinţă, pentru că nu găsim alte cuvinte, rea-voinţă a celor de la Botoşani, pe care i-am rugat frumos să accepte amânarea meciului pe care îl avem duminică, pentru a ne da timp de a ne odihni puţin în vederea meciului extrem cu de important contra celor de la Celtic, de joi, un meci care este important pentru întreaga Românie, pentru întreg fotbalul românesc. E un interes naţional, nu este interesul CFR-ului, pentru că suntem singura echipă care am adunat puncte anul acesta în Europa şi dacă mai obţinem un punct adunăm în continuare puncte pentru România.

Repet, suntem extrem, extrem de dezamăgiţi de această rea-voinţă, pentru că toată lumea a fost de acord cu această amânare, atât liga şi federaţia, cât şi televiziunile, însă cei de la Botoşani din motive care sunt foarte, foarte greu de înţeles au refuzat. Au primit banii pe Golofca, au cesiune de creanţe pe bani, o să le vină, nu e nicio problemă.

Ei joacă, joi, la Craiova, ce motive ar avea să joace duminică cu noi? Chiar nu înţelegem decât rea-voinţă sau alte interese, pe care nu le putem explica. Sunt colegi de-ai noştri, i-am rugat frumos şi nu era nimic pentru că şi data următoare când s-ar fi jucat meciul tot cu rezervele am fi jucat, veneam după un meci cu FCSB, era aceeaşi situaţie ca acum.

Dar pentru tot fotbalul românesc era important ca noi să fim odihniţi şi să reuşim un meci mare cu Celtic. E o deplasare extrem, extrem de grea, dificilă, dar nu avem ce face, asta este! Suntem dezamăgiţi total şi profund şi nu înţelegem reaua voinţa a celor de la Botoşani. Probabil au alte interese, dar nu le putem explica. Sperăm ca instalaţia de încălzire să fie pornită cu mult timp înainte, ca să nu se întâmple ceea ce am văzut la meciul cu Viitorul sau la noi, în meciul cu Iaşi, când am jucat un meci pe un teren îngheţat absolut bocnă. Sper ca observatorul de joc şi toţi ceilalţi să verifice să fie terenul în condiţii aşa cum prevede manualul de licenţiere", a declarat Mara, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Meciul FC Botoşani - CFR Cluj este programat, duminică, de la ora 17.30, în etapa a XX-a a Ligii I. La 12 decembrie, clujenii joacă acasă, cu Celtic, ultimul meci din grupele Ligii Europa. CFR are nevoie de un punct pentru a fi sigură de calificarea în 16-imi, indiferent ce se întâmplă în partida Rennes - Lazio.