​Lionel Messi a devenit, din nou, jucătorul care are cele mai multe trofee "Balonul de Aur" câștigate. Luni, starul campioanei Spaniei, Barcelona, a primit cel de-al șaselea premiu, întrecându-l pe fostul său adversar din La Liga, Cristiano Ronaldo, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un scurt interviu acordat revistei France Football, Messi a dezvăluit că a suferit în momentul în care Cristiano Ronaldo l-a egalat la numărul de trofee Balonul de Aur câștigate, în 2017.

"Mi-a plăcut să fiu singurul cu cinci trofee Balonul de Aur. Când Cristiano Ronaldo m-a egalat, recunosc că m-a durut. Nu mai eram singur pe primul loc. Dar a fost un succes logic pentru Ronaldo, l-a meritat, eu n-am putut face mai mult atunci", a declarat Messi, care a mai adăugat:

"Nici eu, nici el nu am câștigat Champions League, iar aceasta e competiția care îți dă mai multe oportunități să iei Balonul de Aur. Când Ronaldo câștiga trofee, era pentru că avea sezoane foarte bune și câștiga Champions League, fiind decisiv pentru echipă".

Întrebat cine crede că este cel mai bun jucător din toate timpurile, Lionel Messi a precizat: "Sincer, nu ştiu cine este cel mai bun fotbalist din istorie. Eu sunt un creator, nu sunt un golgheter".