Dialog în contradictoriu între Mihai Stoica și Nicolae Stanciu / Oficialul FCSB a explicat de ce nu e mândru că este român

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 1 decembrie 2019, 15:56 Sport | Fotbal


Nicusor Stanciu si Mihai Stoica
Foto: Facebook
Oficialul FCSB Mihai Stoica a postat, duminică, un mesaj pe Facebook, de Ziua Naţională, în care explică de ce nu este mândru că e român. Mijlocaşul Nicolae Stanciu, component al echipei naţionale, a comentat mesajul fostului său şef, exprimându-şi dezacordul cu el, potrivit News.ro.

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în ţara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ţi-e antipatic, în ţara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în ţara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să ştie motivul, în ţara în care - pentru aceeaşi presupusă infracţiune - un judecător achită şi altul condamnă, în ţara în care mor militari într-un camion fără frâne şi armata cheltuieşte milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiştea Ulmu, în ţara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în ţara în care Halep e sfâşiată de ziarişti şi prostituatele dau autografe? Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România şi m-am consolat cu ideea. La mulţi ani cu sănătate, români! Bine că avem Netflix. Şi HBO Go", a scris Stoica.

"Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Indiferent ce se întâmpla cu ţara noastră sau deciziile proaste pe care oamenii care ne conduc le iau sau noi cei din echipa naţionala care nu ne am ridicat la nivelul pe care românii şi-l doresc. Mândru ca sunt ROMÂN! La mulţi ani, România!", a comentat jucătorul echipei Slavia Praga.

"Stanciu Nicu o să fiu şi eu când o să conduc doar pe autostradă, când vin să te văd jucând... sau măcar s-o facă frăţiorul tău când o să-şi ia carnet", a răspuns Stoica.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3459 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Hehe (Duminică, 1 decembrie 2019, 16:13)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Tara in care toti parnaiasii se simt cel putin presedinti :))
  • +5 (11 voturi)    
    CORECT. NOTA 10!!! (Duminică, 1 decembrie 2019, 16:26)

    Tayen [utilizator]

    Eu aș menționa alte motive dar sunt bune și ale lui. De ce-aș fi mândru? Că pe mine mă cocoașă statul cu taxe și impozite pentru ca bugetarii să aibe vouchere de vacanță? Ca liftele acoperite și în uniforme să se „pensioneze” la 40 de ani!!!???
  • -2 (4 voturi)    
    oare?! (Duminică, 1 decembrie 2019, 17:43)

    Silviku13 [utilizator]

    Popor de masochisti, ne place sa ne plangem de mila, se intampla tragedii si anomalii birocratice si in alte tari dar noua romanilor parca prea ne place sa punem "fustele in cap"...
    Lipsa de educatie naste monstri si a transformat Romania in tara unde penalii si analfabetii au fost pana de curand la guvernare iar parnaiashii si drogangii (meme si gigi) sunt lideri de opinie si dau lectii de morala.
  • 0 (2 voturi)    
    Si hot, si mandru, intradevar (Duminică, 1 decembrie 2019, 19:41)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Nu se poate.
  • +1 (1 vot)    
    "oficialul" M Stoica? (Duminică, 1 decembrie 2019, 22:32)

    AliKimiku [utilizator]

    deci oficialul, ca nu stim ce functie are, un carnat care isi datoreaza intreaga avere fraierilor din Romania, apreciaza ca nu are de ce sa fie mandru ca e roman?
    Hai sictir, lighioana!
  • 0 (0 voturi)    
    Romania, Mihai Stoica (Luni, 2 decembrie 2019, 9:52)

    12Cristian [anonim]

    Din pacate, a atins si cateva adevaruri triste! Si nu ca mi-ar placea de el! De ex: pb ca o instanta spune ca e "rosie" si alta ca e "neagra"! Nu sunt aceleasi legi in Romanika?? Sa nu mai zic de UNII operatori 112!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by