​Fostul internațional Basarab Panduru (49 de ani) este de părere că numirea lui Mirel Rădoi în funcția de selecționer al echipei naționale a României este una pripită, antrenorul neavând experiența necesară pentru un asemenea post, potrivit Mediafax.

Barasab PanduruFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Panduru spune că înaintea lui Mirel Rădoi, Comisia Tehnică din cadrul Federației Române de Fotbal ar fi trebuit să se gândească la tehnicieni mai experimentați, precum Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Victor Pițurcă sau Laurențiu Reghecampf.

"Este unul dintre antrenorii puşi selecţioner cu foarte puţine meciuri oficiale. Foarte puţine la FCSB. În carieră, în general, nu ştiu dacă are 30 de meciuri toate. Dar cum s-a ajuns la el este întrebarea, pentru că aveai înaintea lui câţiva. De fapt, destul de mulţi. Întrebarea mea este dacă s-a luat legătura cu ei, Mircea Lucescu, Hagi, Petrescu, Piţurcă, Reghecampf. Sunt antrenori cu care trebuia să te întâlneşti, să discuţi, să vezi dacă vor să vină", a spus Panduru, luni seara, la Telekom Sport.

De asemenea, fostul internațional crede că Răzvan Burleanu ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus în numirea noului selecționer: "Comisia Tehnică propune un nume, tu, ca preşedinte, poţi să spui că nu eşti de acord. Deci cine pune antrenorul la echipa naţională este preşedintele, el răspunde total de cel pe care îl pune la echipa naţională".

Mirel Rădoi a fost votat în unanimitate de Comisia Tehnică a FRF pentru preluarea postului de selecţioner al primei reprezentative. Președintele Răzvan Burleanu a anunțat, marți, că a fost mandatat de Comitetul Executiv să negocieze cu tehnicianul.

Rădoi a pregătit echipa FCSB în perioada iunie 2015-noiembrie 2015, însă cele mai mari realizări le-a avut la echipa naţională U21 a României, cu care a ajuns până în semifinalele Campionatului European din 2019, obţinând astfel şi prezenţa la Jocurile Olimpice din 2020,