​România a rămas fără selecționer după încă o campanie de preliminarii ratată, iar mai multe variante de antrenor au fost speculate. Nimeni nu se gândise însă cu seriozitate să fie pe bancă doar pentru barajul din Liga Națiunilor. Până acum: Mircea Rednic (57 de ani) a recunoscut că ar veni la prima reprezentativă fie și doar pentru două partide...

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus Puriul

"Știți că nu am o relație prea bună cu cei de la FRF. Nu m-a căutat nimeni de acolo și, sincer, nici nu cred că o vor face. Acum sunt chiar în tratative avansate, să semnez un contract, dar dacă e vorba de națională, asta e altceva.

Eu aș veni chiar și doar pentru meciurile astea din barajul din Liga Națiunilor. Văd că se vorbește că nimeni nu ar accepta, că unii se feresc să vină pentru doar un meci-două. Mie nu mi-e frică! Da, eu m-aș angaja să duc echipa la Euro prin acest baraj. Vedem după aceea dacă e cazul să continuăm sau nu.

Nu sunt eu cu proiecte d-astea pe termen lung. Înțeleg că sunt pe listele făcute de presă, dar, cum spuneam, nu cred că va fi cazul să discute cei de la FRF cu mine", a precizat Mircea Rednic pentru gsp.ro.

Barajul din Liga Națiunilor, ultima șansă

Tricolorii ar putea, totuși, să ajungă la Euro 2020, ei fiind prezenți în barajul din Liga Națiunilor.

Vineri (22 noiembrie, de la ora 13:00) va avea loc tragerea la sorți la Nyon. România va afla împotriva cui va juca în semifinale. Ar putea fi Islanda sau Scoția. În oricare din cazuri, tricolorii vor disputa meciul în deplasare.

În cazul variantei Scoția (play-off Divizia C), în cealaltă semifinală se vor duela Norvegia și Serbia.

Dacă vor fi trimiși în play-off-ul Diviziei A, atunci semifinalele vor fi contra Islandei, iar în finală ar putea fi Ungaria, Bulgaria sau Israel.

Semifinalele barajelor din Liga Națiunilor vor avea loc pe 26 martie, iar finalele pe 31 martie 2020.

Echipele calificate la Euro: Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveția, Danemarca, Croația, Țara Galilor, Spania, Suedia, Polonia, Austria, Franța, Turcia, Belgia, Rusia, Italia și Finlanda.