Internaţionalul belgian Eden Hazard spune că Frank Lampard, antrenorul echipei Chelsea, are toate şansele să ajungă la un moment dat cel mai bun din lume, fotbalistul salutând evoluţia foarte bună a foştilor săi coechipieri, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Îl cunosc pe Frank ca jucător, nu ca antrenor, dar este un tip grozav. A arătat deja, după patru luni, că poate fi unul dintre cei mai buni tehnicieni din lume. Lucrul bun este că joacă cu tineri, cu fotbalişti englezi. Pentru Anglia e bine, pentru Chelsea este bine. Are şi norocul că beneficiază de fotbalişti tineri de calitate'', a spus Hazard, fost component al grupării de pe Stamford Bridge, în prezent la Real Madrid.

Chelsea are interdicţie la transferuri în următoarele două perioade de mercato, astfel încât Lampard este obligat să se bazeze pe jucători tineri crescuţi la academia clubului.

Cu toate acestea, echipa este momentan pe locul 3 în Premier League, cu 26 de puncte, la fel ca formaţia aflată pe locul secund, Leicester City, şi la 8 puncte de liderul Liverpool.

Chelsea va juca sâmbătă seara, în etapa a 13-a, cu campioana en titre, Manchester City, aflată pe locul 4.