​Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o reacţie din partea jucătorilor la meciul cu Spania, după eşecul cu Suedia. El nu a dorit să discute despre viitorul său cu Răzvan Burlanu, precizând că probabil o întrevedere va avea loc la sfâşitul săptămânii viitoare, potrivit News.ro.

Cosmin ContraFoto: frf.ro

“Nu vorbim aici de rămânerea la echipa naţională sau nu, vorbim de un meci important, chiar dacă nu mai are miză. Important este pentru că este singurul meci dinaintea dublei din martie. Pentru toată lumea au fost două zile foarte grele, dar caracterele puternice se ridică atunci când eşti la pământ. Dacă ai caracter te ridici, îţi revii şi mergi în continuare.

Mesajul meu pentru băieţi este şi a fost să învăţăm din meciul pierdut cu Suedia sau din aceste meciuri şi să fim mult mai pregătiţi din martie. Mă aştept la o reacţie din partea jucătorilor, chiar dacă sunt foarte afectaţi psihic, dar am încercat să le ridic moralul. Jucăm contra Spaniei, fosta mea casă, aşa că este un meci special pentru mine şi cred că şi pentru jucători. Cu o imagine bună şi cu un rezultat bun mâine vom avea speranţe că în martie putem să ne calificăm”, a spus Contra.

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele FRF despre viitorul său, el a răspuns: “Am vorbit cu domnul preşedinte, dar nu am avut o discuţie pe tema continuării, l-am rugat frumos să pregătesc acest meci în linişte. După care voi avea nevoie de câteva zile, împreună cu staful meu, să analizăm toate lucrurile pe care le-am făcut la echipa naţională şi după aia ne vom întâlni, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, să vorbim despre ce se poate întâmpla pe viitor. Nu am nicio decizie luată. Dacă voi simţi că nu mai are rost să continui nu voi ma continua.

Dar trebuie să fie o discuţie între cele două părţi. Dacă va fi o discuţie, atunci vom vorbi la sfârşitul săptămânii viitoare. Îndreptăţit sunt să rămân până la meciurile de baraj, dar sunt un tip foarte corect cu ce se întâmplă, analizez foarte bine ce s-a întâmplat. Din această grupă de calificare, împotriva celor trei echipe cu care ne-am luptat la calificare nu am reuşit nicio victorie. Responsabil pentru acest parcurs sunt eu. Acum sunt aşa şi-aşa, nu am un răspuns sigur. Mă gândesc doar ca echipa să arate bine mâine, vin 12.000 de români să îi vadă pe jucători. Aş vrea ca imaginea pe care o dau băieţii mâine să fie total diferită faţă de cea de la meciul cu Suedia”.

Meciul Spania - România va avea luni, de la ora 21.45, în ultima etapă a Grupei F a preliminariilor Euro-2020.