​Clubul Olympiacos Pireu, nemulţumit de arbitraje, a transmis o scrisoare subsecretarului de stat pe probleme de sport, Lefteris Avgenakis, în care arată că se va retrage din campionat dacă guvernul nu intervine pentru reformarea fotbalului grec, informează lequipe.fr.

OlympiacosFoto: uefa/ twitter

"Cerem guvernului să intervină pentru a remedia imediat situaţia actuală şi pentru a pune bazele unui nou management al fotbalului grec. Nu suntem dispuşi să continăm să participăm la un campionat care nu garantează nici măcar minimum de echitate între echipe şi în care competiţiile sunt complet învechite şi aranjate (n.r. - prin VAR)", se arată în scrisoarea clubului.

Olympiacos a transmis totodată şi imagini video cu decizii eronate ale arbitrilor luate împotriva echipei în ultimii trei ani şi a criticat folosirea VAR, despre care a afirmat că nu şi-a atins scopul.

Olympiacos Pireu este cel mai de succes club din Grecia, cu 44 de titluri de campioană, dar nu a mai câştigat campionatul din 2017. În acest sezon, echipa antrenată de Pedro Martins ocupă locul I în clasament, cu 26 de puncte după 10 etape, la două puncte de PAOK Salonic, de pe locul al doilea şi la nouă de AEK Atena, de pe locul al treilea.

Avgenakis a promis că se va întâlni cu conducerea clubului când va reveni din Qatar, unde se află într-o vizită oficială, scrie News.ro.