​După un meci tur în care s-a luptat în multe momente de la egal la egal cu Barcelona, Slavia Praga se va duela cu formația catalană pe Camp Nou. "Știm ce trebuie să facem şi sperăm să câştigăm", a precizat Nicolae Stanciu.

HotNews.roFoto: Hotnews

În meciul tur, Slavia a avut multe ocazii de gol, dar din păcate pentru formația la care evoluează și Nicolae Stanciu catalanii s-au impus până la urmă cu 2-1.

Stanciu vrea o victorie pe Camp Nou

"Cred că este un moment bun pentru noi pentru că am câştigat în campionat (n.r. 4-0 cu Banik Ostrava), suntem într-o formă foarte bună. Suntem extrem de încrezători şi suntem siguri că vom face o partidă foarte bună. Am văzut partida lor cu Levante (trei goluri în 7 minute luate de Barcelona), ştim ce trebuie să facem şi sperăm să câştigăm" - Nicolae Stanciu, pentru site-ul UEFA.

Despre Barcelona

"Barca este una dintre cele mai bune echipe din lume. Pentru noi este bine că Suarez va lipsi, dar suntem conştienţi că are jucători buni care îl pot înlocui. Acum vor încerca să câştige indiferent cum, iar noi trebuie să profităm de acest lucru.

Noi abordăm partida la fel, indiferent că jucăm cu Inter, Borussia sau Barcelona. Acesta este stilul nostru, suntem o echipă foarte bine pregătită fizic şi faptul că jucăm pe Camp Nou nu schimbă nimic, vom juca la fel de ofensiv", a completat Nicolae Stanciu.

Meciurile zilei în Grupa F

De la ora 19:55

Barcelona - Slavia Praga

De la ora 22:00

Borussia Dortmund - Inter Milano

Clasament Grupa F

1 Barcelona 7 puncte

2 Inter 4

3 Borussia 4

4 Slavia 1.

Champions League: Barcelona vs Slavia Praga, Dortmund vs Inter și Chelsea vs Ajax, printre meciurile de marți