​Pandurii Târgu Jiu a debutat, vineri, pe noul stadion pe care își va disputa meciurile de pe teren propriu, cu o înfrângere. A cedat cu 0-1 în fața formației Universitatea Cluj, într-o partidă care a făcut parte din etapa a 14-a a Ligii 2, potrivit Mediafax.

Stadionul Municipal Targu JiuFoto: panduriics.ro

Universitatea Cluj n-a fost un oaspete bun pentru Pandurii şi şi-a pus în cap să le strice inaugurarea, mai ales că şi ei se aflau în “foame” de puncte. Nicolae Pîrvulescu, chiar fostul mijlocaş de la Pandurii, a marcat printre picioarele portarul Iulian Dinu (minutul 17). Schimbarea scorului n-a schimbat şi cursul jocului. Pandurii n-a fost capabilă să pună o mare presiune pe oaspeţi, iar cei veniţi la pe noua arenă şi-au pierdut entuziasmul. Mult prea săracă în ocazii importante a fost şi repriza a doua.

”U” Cluj s-a folosit de calitatea şi experienţa superioară pentru a-şi conserva rezultatul. Ardelenii câştigă primul meci după o lună şi aşteaptă meciul cu FCSB din Cupa României. Cu 7 puncte rămase şi după instalarea noului antrenor Tiberiu Bălan, Pandurii Târgu Jiu rămâne, pentru moment, pe locul 18, retrogradabil. ”U” Cluj, cu 16 puncte şi un meci restant, urcă pe locul 11, însă va mai pierde din poziţii după meciurile de sâmbătă şi duminică.

Au evoluat echipele:

Pandurii: Iul. Dinu - P. Chiş, Oiţă (cpt.), Vişan, Vasilescu - Lu Yuefeng, Erhard (D. Ciobanu 90') - Al. Dinu, Takahashi, Şendroiu (Rasoveanu 64') - R. Filip (D. Unguru 72'). Antrenor: Tiberiu Bălan

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Kay, Art. Crăciun, Inacio Miguel - Guedj (Andre Ceitil 74'), G. Florescu, Dican, Tiago Gomes - Pîrvulescu (R. Takacs 90'), Goga (cpt.)(Gavra 86'), Al. Pop. Antrenor: Adrian Falub

Au loc în etapa a 14-a:

Farul Constanța vs CS Mioveni

ACS Viitorul Târgu Jiu vs Metaloglobus

Concordia Chiajna vs Csikszereda Miercurea Ciuc

Rapid București vs Ripensia Timișoara

Politehnica Timișoara vs Dunărea Călărași

CSM Reșița vs UTA Arad

FC Argeș vs SCM Gloria Buzău