​Cluburile FC Barcelona şi Real Madrid s-au declarat de acord să amâne El Clasico, meci programat la 26 octombrie, pe Camp Nou, din cauza manifestaţiilor militanţilor pro-independenţă catalani, informează marca.com.

Camp Nou la El ClasicoFoto: fcbarcelona.cat

Însă cele două grupări nu se înţeleg cu comisia de competiţii a Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) în ceea ce priveşte data de disputare a partidei. Barca şi Real au propus ca derbiul campionatului spaniol să se joace la 18 decembrie, dar RFEF nu este de acord, pentru că nu vrea ca întâlnirea cea mai importantă din LaLiga să dispute miercurea. În plus, la acea dată este programată o etapă din Cupa Spaniei.

RFEF a propus 7 decembrie, o zi de sâmbătă, dar la acea dată este programată etapa a XVI-a din LaLiga şi presupune alte amânări de meciuri, cele pe care Real şi Barcelona trebuie să le joace cu Espanol, respectiv Mallorca. În plus, aceste două cluburi trebuie să fie de acord cu reprogramarea partidelor.

Totodată, ideea ca meciul să se joace la Madrid şi nu la Barcelona a fost respinsă în unanimitate.

Astfel, toată lumea a fost de acord ca decizia pentru disputarea El Clasico să fi amânată până luni.

Antrenorul echipei FC Barcelona, Ernesto Valverde, este de părere că derbiul se poate juca fără probleme la data iniţială, 26 octombrie.

"E programat la 26 octombrie şi nu am niciun dubiu că fanii noştri se vor comporta bine. Sunt sigur că El Clasico să va juca fără probleme, respectându-ne adversarul şi pe toată lumea implicată. Sunt sigur, dar nu ştiu ce va decide RFEF şi va trebui să acceptăm. Dacă era mâine, proabil că nu se juca, dar mai sunt nouă zile până la meci", a declarat tehnicianul, informează News.ro.