CE 2021 U21, preliminarii: România vs Irlanda de Nord 3-0 / Băluță, Mihăilă și Ciobanu au adus trei puncte importante

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 14 octombrie 2019, 20:00 Sport | Fotbal


Romania U21
Foto: frf.ro
România U21 a obținut o victorie importantă în fața Irlandei de Nord, în grupa 8 de calificare la Euro 2021. "Tricolorii" antrenați de Mirel Rădoi s-au impus cu 3-0, la Voluntari, după ce au înscris toate golurile în repriza secundă (au profitat și de eliminarea portarului Hazard, după o ciocnire cu Man).

  • Au marcat: Băluţă (48), Mihăilă (59), Ciobanu (67)
  • Din minutul 38, Irlanda de Nord a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Hazard.

Declarații la finalul partidei:

"Repriza a doua părea că va fi la îndemâna noastră. Am încercat să avem o circulație cât mai rapidă a balonului. Încercăm să construim o generație și suntem pe drumul cel bun. Rezultatul din Danemarca nu mi-a convenit, dar am avut consistență în joc. Pe lângă valoarea individuală, încercăm să formăm un grup.

Nu trebuie să cădem în plasa asta, pentru că am ajunge să ne concentrăm pe arbitraj. Mereu le spun să se gândească la joc. Jucătorii pot să fie respectați cât timp joacă cu determinare și încântă publicul. În acest moment alegem echipa în funcție de atitudine. E clar că toți jucătorii au calitate. Sunt trei echipe care se bat la primele două poziții: România, Danemarca și Ucraina. Asta nu înseamnă că vom avea un meci ușor cu Finlanda, însă dacă vom intra cu atitudine și determinare, vom învinge orice adversar. Meciul cu Finlanda se va juca tot aici (n.r Voluntari), pentru că așa este mai ușor de organizat", a spus Mirel Rădoi, la Pro X.

"Mă bucur că am câștigat în această seară, din nou cu 3-0. Trei puncte importante. Mă bucur că am marcat și că am avut familia și prietenii aproape. Mama vine la toate meciurile la care poate ajunge. Sper să joc în Anglia cât mai mult și să vină și acolo. Ne dorim să jucăm la fel de la un capăt la altul. În meciul cu Ucraina am înscris trei goluri în 15 minute. E bine că după pauză intrăm foarte montați pe teren. Indiferent unde jucăm, ne dorim victoria la fiecare meci și cred că ce s-a întâmplat la meciul cu Danemarca (n.r. - înfrângere, scor 1-2) n-o să se mai repete și vom obține rezultate pozitive în fiecare joc.

A fost o lovitură destul de urâtă la Man, dar mă bucur că nu a fost ceva foarte serios. Dennis e ok. Îmi doresc să particip la fiecare turneu final pentru care mă voi lupta să ajung. Deocamdată, nu e treaba mea EURO 2020, le urez multă baftă băieților mâine, să câștige. Mă gândeam că aș fi putut merge la meci și după mi-am amintit că nu e voie. Voi urmări meciul și le voi ține pumnii. Măcar 1-0 să fie mâine, nu contează. La fel și la meciul cu Suedia și să ne calificăm la Campionatul European", a declarat Băluță, la Pro X.

"Arbitrul ne-a întrebat <de ce mai vreți penalti dacă aveți un om în plus?> Noi am continuat să jucăm și s-a văzut rezultatul pe tabelă. Sunt foarte fericit că am reușit să înscriu primul gol la U21 și că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Am făcut un meci extraordinar toată echipa și sunt foarte fericit. Mai e mult de jucat până la finalul grupei. E bine că am legat aceste victorii, chiar dacă în meciul cu Danemarca am pierdut. Am început mai greu, dar e bine că am continuat așa. Sperăm să câștige și România cu Norvegia, mâine seara", a declarat Mihăilă, la ProX.

Au evoluat echipele:

România: Vlad – Raţiu (Velisar, 63), Paşcanu, Chindriş, Boboc – Oaidă, Băluţă. (Grigore, 79), Ciobanu – Man (Neicuţescu 69), Petre (Ganea, 69), Mihăilă (Drăguş, 69). Selecţioner: Mirel Rădoi

Irlanda de Nord: Hazard – Balmer, Toal, Brown, Graham (Thompson, 75) – Mccalmont (Boyd Munce, 75), McCann – Gordon (Parkhouse, 74), Dunwoody (Palmer, 61), Galbraith (Hughes 38) – Lavery. Selecţioner: Ian Baraclough

Olimpiu Moruţan nu a făcut parte din lotul pentru acest meci după ce duminică seară, la antrenamentul oficial, a suferit o accidentare la gleznă.

Meciul a fost arbitrat de slovenul Nejc Kajtazovic, ajutat de Manuel Vidali şi Tomislav Pospeh. Rezervă a fost Mitja Žganec.

  • Clasament grupa 8
1. Danemarca 3 meciuri (5-2) 9 puncte
2. Finlanda 4 (7-2) 7
3. România 3 (7-2) 6
4. Ucraina 3 (4-5) 3
5. Irlanda de Nord 4 (2-6) 2
6. Malta 3 (0-8) 1

În următoarea etapă, la 14 noiembrie, România va întâlni Finlanda.

La turneul final din Ungaria şi Slovenia vor obţine calificarea cele nouă câştigătoare de grupă şi cel mai bun loc secund. Celelalte opt locuri secunde rămase vor disputa un baraj, potrivit Mediafax.

  • Desfășurarea livetext a partidei dintre România și Irlanda de Nord, scor 3-0:
Final de meci. Victorie importantă pentru "tricolori".

'89 Neicuțescu trage din afara careului, dar nu prinde spațiul porții.

'81 Încă o intervenție excelentă a lui Vlad, care respinge mingea de lângă bară după o lovitură de cap.

'80 Vlad intervine foarte bine în fața mai multor nord-irlandezi care așteptau să împingă mingea în poartă.

'79 Căpitanul Băluță iese de pe teren, în locul lui intră Ricardo Grigore.

'77 Șutul lui Drăguș este deviat pe lângă poartă.

'69 Petre, Mihăilă și Man sunt înlocuiți cu Ganea, Drăguș și Neicuțescu.

'67 Goool România! Adrian Petre insistă în flancul drept, împinge mingea în fața porții și Andrei Ciobanu marchează cu un șut la colțul lung.

'63 Velisar intră în locul lui Rațiu.

'59 Goool România! Man a trimis pe jos în careu, Oaidă a lăsat balonul să treacă și Mihăilă a înscris cu un șut puternic, printre picioarele lui Toal.

'53 Rațiu trimite un șut cu pământul din afara careului și mingea lovește bara (portarul era învins).

'48 Goool România! După mai multe bâlbâieli în careul nord-irlandezilor, șutul lui Băluță este deviat de Toal și balonul intră în poartă după ce lovește bara.

'47 Prima ocazie pentru Petre, mingea este respinsă în corner.

A început repriza secundă.

Pauză la Voluntari. România vs Irlanda de Nord 0-0

'45+5 "Tricolorii" cer penalti după intervenția lui McCann la Băluță (nord-irlandezul a lovit piciorul românului, nu mingea), însă arbitrul acordă corner.

'45+4 Lavery este aproape de gol, după o aruncare lungă de la margine, dar ratează ținta dintr-o poziție foarte bună.

'42 Dennis Man îl încearcă pe Hughes de la distanță, dar portarul intrat în locul lui Hazard are o nouă intervenție bună.

'39 Hughes intervine excelent și scoate din vinclu lovitura liberă executată de Ciobanu.

'38 Arbitrul îi așteaptă pe jucători să se ridice și îl elimină pe portarul nord-irlandez. Galbraith este scos de pe teren pentru a intra portarul Hughes.

'34 Man urmărește balonul după o pasă în spatele apărării, Hazard iese, sare să respingă și cei doi se ciocnesc.

'30 Dennis Man avansează spre poarta adversară și șutează peste poartă.

'29 Pașcanu trimite peste poartă cu o lovitură de cap, după un corner executat bine.

"Tricolorii" nu au avut încă ocazii importante la poarta lui Hazard.

'17 Lavery a avansat în flancul drept și a tras pe lângă poarta lui Vlad.

'11 Man centrează bine din lovitură liberă, Toal respinge.

A început partida. Oaspeții au avut lovitura de start.

La Voluntari este intonat imnul României.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5682 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by