FC Barcelona a emis, luni, un comunicat, după ce Înalta Curte spaniolă a dictat sentinţe cu închisoarea în cazul unor lideri separatişti catalani, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"FC Barcelona, ca una dintre enităţile de vârf din Catalonia şi în concordanţă cu reputaţia sa istorică de apărare a libertăţii de exprimare şi a dreptului de a decide, afirmă, azi, următoarele, după condamnările decise de Înalta Curte în procesul împotriva liderilor civici şi politici catalani: În acelaşi fel în care închisoarea prevenitvă nu a ajutat la rezolvarea conflictului, nici pedeapsa cu închisoarea dictată azi nu o va face, pentru că închisoarea nu este o soluţie.

Rezolvarea conflictului din Catalonia trebuie să vină exclusiv în urma dialogului politic. Prin urmare, acum mai mult decât oricând, clubul le cere tuturor liderilor politici să conducă un proces de dialog şi negociere pentru soluţionarea acestui conflict, care ar trebui să permită şi eliberarea liderilor civici şi politici condamnaţi. În acelaşi timp, FC Barcelona îşi exprimă toată susţinerea şi solidaritatea cu familiile celor care sunt lipsiţi de libertate", se arată în comunicatul FC Barcelona.

Comunicatul oficial al Espanyol Barcelona

"În legătură cu ultimele decizii ale instanţei supreme, Espanol doreşte să arate următoarele: Acest club este doar o instituţie sportivă şi, ca atare, nu reprezintă sentimentele sau poziţiile personale alte tuturor membrilor săi. Ne reafirmăm respectul nostru pentru deciziile justiţiei, dar în acelaşi timp deplângem suferinţa pe care anumite procese o pot cauza, din nefericire, unor persoane, familiilor lor sau sentimentelor colective. Îi încurajăm pe toţi cei din puterea publică să caute soluţii politice şi democratice în această criză socială, prin dialog şi în cadrul legal, cu respectarea strictă a legii", se arată în comunicatul clubului Espanol.

Nouă lideri catalani au fost condamnaţi, luni, de Înalta Curte spaniolă, la pedepse cu închisoarea cuprinse între 9 şi 13 ani. Aceştia au fost găsiţi vinovaţi de răzvrătire şi de folosire ilegală a fondurilor publice în referendumul organizat fără acordul guvernului federal, la 1 octombrie 2017, pentru declararea independenţiei Cataloniei.