Selecţionata României a cucerit medaliile de bronz la Cupa Mondială de minifotbal din Australia, vineri, la Perth, după ce a învins Ungaria cu scorul de 3-1 la loviturile de departajare, în meciul pentru locul al treilea, în care scorul a fost egal, 0-0, după cele 50 de minute regulamentare şi după cele 10 minute de prelungiri.

HotNews.roFoto: Hotnews

La loviturile de departajare, pentru România au transformat Mircea Ciprian Ungur, Răzvan-Alexandru Plopeanu şi Ionuţ Traian Alecu, în timp ce golul Ungariei a fost semnat de Istvan Marko Sos. Portarul echipei României, Laszlo Klein (fost internaţional de futsal), cel mai bun om al tricolorilor în finala mică, a apărat primul şut al echipei Ungariei, tras de Attila Fritz.

Stelian Stancu (fost fotbalist la Sportul Studenţesc, Steaua şi FC Timişoara) a ratat în min. 37 un penalty obţinut tot de el.

România fusese învinsă joi de campioana mondială Mexic, cu 2-1, după prelungiri, în timp ce Ungaria pierduse cu 1-2 în faţa Braziliei.

România a cucerit primele şase titluri europene la acest sport, iar anul trecut a fost finalistă. La Cupa Mondială, tricolorii au ocupat locul al treilea în 2015, la prima ediţie, iar în 2017 au pierdut în optimi, scrie Agerpres.