Vasile Miriuță nu mai este antrenorul echipei Kisvarda

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 8 octombrie 2019, 20:57 Sport | Fotbal


Vasile Miriuta
Foto: Captura video
Tehnicianul Vasile Miriuţă şi-a reziliat contractul cu gruparea Kisvarda, a anunţat, marţi, echipa din Ungaria, potrivit Mediafax.

"Am convenit să întrerupem contractul cu Vasile Miriuţă. Clubul nostru şi antrenorul au idei diferite despre fotbal. După şedinţa pe care am avut-o marţi, am decis să îi mulţumim lui Miriuţă pentru munca depusă, dar drumurile noastre se vor deplasa. Sperăm ca Vasile Miriuţă să îşi găsească o echipă nouă cât mai curând şi să aibă rezultate bune. Mult succes!”, se arată pe site-ul oficial al celor de la Kisvarda.

Kisvarda începuse bine campionatul în Ungaria, dar a urmat o serie negativă pentru echipă, de trei înfrângeri și un rezultat de egalitate, astfel că formația la care evoluează Gicu Grozav, Claudiu Bumba și Mihai Mincă a ajuns pe locul șase.

Energie Cottbus, ASA Târgu Mureș, Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, ETO FC Gyor, Concordia Chiajna, Dinamo și Hermannstadt sunt echipele pe care le-a mai pregătit Miriuță în cariera sa de antrenor. În sezonul precedent, antrenorul a salvat-o la limită pe Hermannstadt de la retrogradare, după un baraj cu U Cluj, câștigat cu scorul general de 2-1.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















677 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version