Bastian Schweinsteiger şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională

Bastian Schweinsteiger, campion mondial cu Germania în 2014 şi fost căpitan al Mannschaft, şi-a anunţat retragerea marţi pe Twitter, scrie AFP.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

''Cu un pic de nostalgie anunţ sfârşitul carierei mele active de jucător, dar aştept cu nerăbdare sarcinile interesante care mă aşteaptă în curând. Voi rămâne fidel fotbalului'', a scris Schweinsteiger, 35 de ani, care şi-a încheiat cariera în Statele Unite, la Chicago Fire.

"A fost probabil unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut Germania", a declarat, marţi, la Dortmund, selecţionerul Joachim Loew, care pregăteşte amicalul împotriva Argentinei. "A fost un jucător deosebit şi o personalitate puternică. Toată lumea are încă imaginea finalei Cupei Mondiale din 2014 când a continuat să joace cu sângele curgându-i pe faţă, a luptat până la epuizare'', a adăugat acesta.

Poreclit 'Schweini', fostul atacant are 121 de selecţii la naţionala Germaniei (24 de goluri), cu care a fost o dată campion mondial, de două ori pe locul 3, în 2006 şi 2010, şi vicecampion european în 2008, potrivit Agerpres.

După cucerirea titlului mondial, a preluat banderola de căpitan pe care a păstrat-o până la retragerea internaţională, în 2016. A petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Bayern Munchen, câştigând Liga Campionilor în 2013, opt titluri de campioană a Germaniei şi şapte Cupe ale Germaniei. Plecat apoi la Manchester United, a câştigat Cupa Angliei în 2016 şi Cupa Ligii în 2017.

Schweinsteiger a jucat duminică ultimul său meci cu Chicago Fire, câştigând cu 5-2 la Orlando City.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Inzaghi, exasperat de Kovacs  Antrenorul lui Inter,   dezlănțuit  la adresa arbitrului român
Liga Campionilor
00:37

Citește mai mult

Luis Enrique a intrat în istorie  Doar al doilea antrenor care atinge o   performanță imensă  în fotbal
Liga Campionilor
00:13

Kovacs, cea mai ușoară finală!  Cum s-a descurcat Istvan în finala Ligii Campionilor.    Autoritar, fără excese. Fără greșeală
Liga Campionilor
00:08

Ici c'est Paris    PSG câștigă Liga Campionilor,  după ce o spulberă pe Inter în finală
Liga Campionilor
31.05

Știri ultima oră
09:00
Cristian Geambașu Dorință și talent
Cristian Geambașu Dorință și talent
09:46
„Doare ca la Istanbul” Mesajul lui Inzaghi, după cea de-a doua finală UCL pierdută: „O luăm de la capăt ” » Ce spune despre viitorul său

09:21
Pentru Xana Momente emoționante la finala Ligii » Scenografie imensă în memoria fiicei lui Luis Enrique + tricoul special purtat de antrenor

09:54
Pleacă Donnarumma? Portarul lui PSG, declarații surprinzătoare după finala Ligii Campionilor: „Vom vedea în următoarele zile”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Blocați mental

Cristian Geambașu: Blocați mental

Cristian Geambașu: Blocați mental
Datoria lui Victor Pițurcă

Silviu Tudor Samuilă: Datoria lui Victor Pițurcă

Acum se va vedea cât le pasă de România

Radu Naum: Acum se va vedea cât le pasă de România

Napoli, muzeul sentimentelor

Ioana Mihalcea: Napoli, muzeul sentimentelor

Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Dan Udrea: Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul
De ce e și  trofeul lui Drăgușin

Theodor Jumătate: De ce e și trofeul lui Drăgușin

Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Dan Udrea: Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?
Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Dan Udrea: Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Top stiri din sport
Aur pentru Ana Bărbosu  Românca e noua   campioană europeană  la sol! A patra medalie cucerită la Leipzig!
Gimnastica

La masa bogaților  Cum arată ierarhia   celor mai valoroase  echipe de fotbal
Campionate

Nicușor Dan e microbist  Președintele României a recunoscut:   „Țin cu o echipă din București.  Aștept să crească băiețelul, să merg cu el pe stadion”
Diverse

CS Dinamo, aproape de Liga 2  Cum s-a încheiat turul barajelor de   promovare în B:  17 goluri în 5 meciuri!
Liga 3

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
01.06

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %