​Dominic Thiem (5 ATP) a declarat că va colabora cu noul său antrenor, Nicolas Massu, pe toată durata anului următor, antrenorul din Chile ajutându-l să își îmbunătățească jocul, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Thiem a vorbit despre colaborarea cu noul său antrenor, Nicolas Massu: ”Voi lucra cu el tot anul următor, cu siguranță. Am sentimentul că relația dintre noi decurge foarte bine. Jocul meu, de când am început să lucrez cu el, se îndreaptă în direcția potrivită. Cred că am îmbunătățit multe lucruri. Am avut un an plin de succes până acum: trei titluri și o finală de Grand Slam. Chiar cred că mă îndrept în direcția potrivită. Vreau să continui așa, să am și mai mult succes cu el”.

Dominic Thiem a avut o colaborare îndelungată cu antrenorul Gunter Bresnik care a fost alături de jucătorul austriac, încă de la vârsta de opt ani. Bresnik a scris o carte numită ”Metoda Dominic Thiem”, în care vorbește despre strategia adoptată pentru construirea carierei lui Dominic Thiem. Cei doi au întrerupt colaborarea, în februarie, iar decizia i-a aparținut lui Thiem, jucătorul din Austria spunând, în timpul unei conferințe de presă, că: ”Cincisprezece sau șaisprezece ani am petrecut alături de el. Am petrecut mai mult timp cu el decât cu părinții mei și el cu mine, mai mult decât cu copiii săi. Este precum într-o căsnicie, sunt vremuri bune și vremuri rele”.

Dominic Thiem l-a învins, marți, pe Richard Gasquet (42 ATP), cu scorul de 6-4, 6-1, în primul tur al turneului de la Beijing. În turul doi, Thiem va evolua împotriva lui Zhizhen Zhang (213 ATP).