Formaţia CSU Craiova s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale Cupei României, învingând echipa CSM Reşiţa, scor 1-0, pe stadionul Ion Oblemenco, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

A marcat: Niţu 30'.

Prima ocazie a oltenilor a venit în minutul 21, atunci când șutul lui Koljic a trecut pe lângă poarta apărată de Zimmermann. Tabela de marcaj a fost modificată nouă minute mai târziu. Mingea a sărit la Niţu, după o lovitură de colţ, iar acesta a trimis în poartă, ajutat şi de gazonul prost de pe ”Ion Oblemenco”. Craiova putea să își dubleze avantajul, dar Bairam a șutat peste poartă.

În minutul 41, Reșita a avut o mare ocazie. Danci a lovit mingea din preajma careului de 16 metri, dar goalkeeper-ul Popescu s-a întins și a respins în corner.

În repriza a doua, Koljic şi Niţu au trecut pe lângă gol. În minutul 72, Victor Pițurcă și-a pierdut un om. Cosic a ieșit accidentat de pe teren, iar în locul lui a intrat Mateiu, potrivit Mediafax.

  • În optimi s-au mai calificat echipele Dinamo, Astra Giurgiu, Foresta Suceava, Metalul Buzău, Academica Clinceni, FC Voluntari, Universitatea Cluj, Hermannstadt, CS Mioveni şi Petrolul Ploieşti.

S-au disputat miercuri:

CS Făurei - CS Mioveni 1-5

Au marcat: Bălan 47' / Celea 50', Anghelina 57', 75', Herghelegiu 87', Coșereanu 89'

Industria Galda - FC Petrolul Ploiești 0-1

A marcat: Younes Hamza 32'

CSM Reşiţa - CSU Craiova 0-1

A marcat: Nițu

Miercuri are loc şi partida FC Botoşani – CFR Cluj.

Se vor disputa joi:

Ripensia Timişoara - Sepsi OSK Sf. Gheorghe (stadion Electrica – Timişoara, ora 16:30)

Sănătatea Cluj - FC Viitorul Constanţa (Cluj Arena – Cluj-Napoca, ora 16:30, în direct la Digi, Look, Telekom)

Fotbal Club Rapid - ACSM Politehnica Iaşi (stadion Gloria – Buzău, ora 18:45, în direct la Digi, Look, Telekom)

Metaloglobus Bucureşti - FCSB (stadion Anghel Iordănescu – Voluntari, ora 21:30, în direct la Digi, Look, Telekom).