Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, a ameninţat că nu le va mai permite jucătorilor grupării sale să meargă la naţională dacă portarul Manuel Neuer îşi va pierde statutul de titular la prima reprezentativă, informează AFP.

Foto:

"Nu vom accepta niciodată o schimbare. Dacă va fi efecuată, nu vom mai pune la dispoziţia naţionalei niciun internaţional", a declarat el, potrivit Bild.

Hoeness s-a implicat astfel în concurenţa dintre Neuer şi Marc-Andre Ter Stegen de la FC Barcelona, acesta din urmă fiind nemulţumit de statutul de rezervă.

"Această convocare a fost o mare lovitură pentru mine. Nu e uşor de găsit o explicaţie. Am dat totul la fiecare meci pentru a face decizia mai dificilă", a declarat Ter Stegen, în urmă cu două săptămâni.

Înaintea ultimelor meciuri din preliminariile Euro-2020, selecţionerul Joachim Low a anunţat că va face o rocadă în poarta naţionalei, dar a renunţat în cele din urmă şi l-a titularizat tot pe Neuer.

În 2019, Ter Stegen a jucat doar o repriză la prima reprezentativă, în amicalul cu Serbia, scor 1-1, disputat la 20 martie.

În afara lui Neuer, Bayern îi mai trimite la naţională pe fundaşul Niklas Süle, pe mijlocaşii Joshua Kimmich şi Leon Goretzka şi pe atacantul Serge Gnabry.

Însă FIFA nu acceptă ca un club să nu pună jucătorii la dispoziţia unei naţionale. Grupările care încalcă regulamentul sunt sancţionate cu amenzi şi chiar cu excluderea din competiţii, susține News.ro.