Corriere dello Sport: "Pe tărâmul lui Dracula, Lazio nu îşi arată caninii" (Rezumatul partidei)

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 20 septembrie 2019, 8:43 Sport | Fotbal


CFR Cluj vs Lazio
Foto: Facebook - Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA
Jurnalul Corriere dello Sport a notat, joi seară, după eşecul înregistrat de Lazio Roma în meciul cu CFR Cluj, scor 1-2, că italienii nu au reuşit să îşi arate “caninii” “pe tărâmul lui Dracula”, informeaza News.ro.


“Cluj-Lazio 2-1: începe prost aventura lui Inzaghi în Liga Europa”, a titrat cotidianul italian, adăugând: “Pe tărâmul lui Dracula, Lazio nu îşi arată caninii şi înregistrează a doua înfrângere consecutivă. KO-ul în faţa Clujului în startul grupelor cupelor europene este o copie a rezultatului de 2-1 înregistrat împotriva echipei Spal, în campionat”.

“Coşmar pentru Lazio şi în Europa: învinsă de Deac şi Omrani, sărbătoare pentru Cluj”, a titrat şi Gazzetta dello Sport, în timp ce calciomercato.com a scris: “Lazio dezamăgeşte şi în Liga Europa: revenire a Clujului, Inzaghi cedează cu 2-1”.

Site-ul tuttomercatoweb.com i-a acordat nota 6,5 lui Dan Petrescu, iar Simone Inzaghi a primit 5,5. Tehnicianul român a rezistat în momentul cel mai complicat şi a reuşit o revenire nesperată, scrie tuttomercatoweb.com, menţionând că gazdele au câştigat şi datorită inspiraţiei lui Petrescu, care a făcut schimbarea decisivă la pauză, introducându-l în joc pe Omrani. În schimb, pentru Simone Inzaghi eşecul de joi este un semnal de alarmă, Lazio părând o echipă fragilă fizic şi mental.

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Lazio Roma, în prima etapă a grupei E a Ligii Europa, meci la care oaspeţii au condus cu 1-0. Au marcat Deac ’41 (penalti) şi Omrani ‘75 pentru CFR Cluj, respectiv Bastos ’25 pentru Lazio.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1143 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    in Romania (Vineri, 20 septembrie 2019, 10:24)

    panduru [utilizator]

    sunt 2 echipe de fotbal, cu antrenori si jucatori dedicati: CFR Cluj si Viitorul Constanta. Restul e cancan...
  • +1 (1 vot)    
    Surprinzatoarea CFR,dintr-un campionat = O barat (Vineri, 20 septembrie 2019, 10:35)

    Plagarus [utilizator]

    Cum de poate juca asa de bine in Europa,cand joaca cu echipe de rasu-plansu in RO ????!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version