Eden Hazard: "La Chelsea nu era un dezastru când pierdeam. În Spania e altfel"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 16 septembrie 2019, 22:33 Sport | Fotbal


Eden Hazard
Foto: realmadrid.com
​Eden Hazard (28 de ani) a oferit un interviu celor de la UEFA în care a oferit primele impresii după acomodarea la fotbalul din Spania. Noul jucător de la Real Madrid a declarat că o înfrângere în Anglia era tratată cu mai multă relaxare, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în La Liga.

Hazard a părăsit-o pe Chelsea la finalul sezonului trecut, iar în vară a semnat cu Real Madrid, unde a fost adus pentru 100 de milioane de euro. Belgianul a debutat într-o partidă oficială sâmbătă, contra lui Levante, în etapa a patra din La Liga, scor 3-2, şi a tras primele concluzii, scrie Mediafax.

"La Chelsea, când pierdeam, eram dezamăgiţi, precum fanii, dar nu am simţit niciodată că a fost un dezastru. În Spania este diferit. Fanii de aici chiar sunt fani, în adevăratul sens al cuvântului. Fotbalul înseamnă tot pentru ei şi vor ca jucătorii să dea tot ce au mai bun. În Anglia nu sunt atât de mulţi fani. Sigur, oamenii din Anglia apreciază fotbalul, indiferent că sunt copii, adolescenţi sau adulţi, dar nu sunt atât de fanatici în legătura cu echipa lor", a declarat Hazard, pentru sursa citată, potrivit Marca.

De asemenea, Hazard spune că a simţit o oarecare schimbare de statut odată cu venirea la Real Madrid: "Mă simt ca un copil aici, nu neapărat datorită lui Zidane, ci şi datorită celorlalţi jucători. Învăţ în fiecare zi lucruri şi încep să-i cunosc. E minunat să vorbeşti cu un antrenor care a fost fotbalist, trebuie să învăţ de la el", a mai spus Hazard.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1125 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version