​''Nu am jucat cât mă aşteptam la Napoli'', a recunoscut joi fundaşul român Vlad Chiricheş, la prezentarea sa oficială la altă echipă din campionatul de fotbal al Italiei, Sassuolo, cu trei zile înaintea meciului din deplasare cu AS Roma, informează TuttoMercatoWeb, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Chiricheş, care a suferit mai multe operaţii în capitala Italiei, a declarat: "Sunt aici ca să joc bine, nu mă gândesc că Roma îmi aduce ghinion."

"E o nouă experienţă, aveam nevoie de această provocare şi sunt bucuros să mă aflu aici", a spus internaţionalul român, care în noiembrie va împlini 30 de ani.

Întrebat dacă se simte mai bine într-o apărare cu trei fundaşi sau într-una cu patru, Chiricheş a răspuns: "Sunt aici de patru ani şi mă pot adapta la orice. Nu am jucat cât mă aşteptam. Sunt aici ca să joc, să fac un campionat bun şi sper că va fi un sezon bun pentru toţi."

Fotbalistul a indicat de ce a venit la Sassuolo: "Aveam nevoie de o nouă provocare. Le-am cerut referinţe prietenilor şi toţi mi-au vorbit frumos. E un club puternic, cu un antrenor foarte bun şi asta m-a convins. Clubul m-a dorit mult şi sunt bucuros." El a adăugat: "Îmi place cum joacă echipa, îmi aduc aminte că şi în sezonul trecut la Napoli am avut dificultăţi şi asta mi-a plăcut".

Antrenorul lui Napoli, Carlo Ancelotti, a estimat recent că fundaşul se va descurca foarte bine la Sassuolo, inclusiv datorită stilului său de joc.

"Clubul s-a gândit la mine şi pentru caracteristicile mele, să zicem că avem ceva în comun. Sper că va fi o experienţă frumoasă", a spus Chiricheş.

"Simt încrederea antrenorului şi acesta e lucrul cel important pentru a fi la cel mai bun nivel", a spus Chiricheş. Sassuolo este pregătită de Roberto De Zerbi, fostul mijlocaş al lui CFR Cluj.

Jucătorul a explicat ce nu a mers bine la Napoli: "Am avut mai multe accidentări. A fost o perioadă mai grea cu Sarri, ştiţi cum gestionează el lotul. E greu să reintri în ritm după accidentări".

Cunoscut ca un fundaş cu spirit ofensiv, Chiricheş speră să înscrie şi pentru noua sa echipă. Când i-a fost amintit golul pe care l-a reuşit de la centrul terenului în amicalul Napoli - Trento (7-0) din vara lui 2017, el a spus: "Acelea sunt momente care se întâmplă de puţine ori într-o viaţă."