​Arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat în apropierea lui, la meciul CSU Craiova - Honved Budapesta, din Europa League, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Incidentele au izbucnit în prelungiri, în minutul 119, la scorul de 0-0, după ce Fortes (Universitatea Craiova) s-a luat la harţă cu jucătorii adverşi în careul acestora. Fotbaliştii au început să se îmbrâncească, Qaka a împins brutal un jucător de-al lui Honved, pe Batik, iar arbitrul a încercat să intervină.

Hunter s-a retras spre linia de fund a terenului, moment în care o petardă a explodat la aproximativ un metru de el, aruncată din peluza gazdelor, şi în acelaşi timp centralul a fost lovit de un obiect, conform reluărilor TV. Hunter a avut nevoie de şapte minute de ingrijiri medicale, pe teren intrând şi salvarea.

Hunter şi-a revenit, dar a fost înlocuit de arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson.

S-ar putea să te mai intereseze și: