Ajax Amsterdam a cucerit, sâmbătă, Supercupa Olandei, după ce s-a impus în faţa rivalei PSV Eindhoven, scor 2-0. Răzvan Marin a fost integralist pentru "lăncieri", trecându-şi în cont primul trofeu, la chiar debutul său într-o partidă oficială, transmite Mediafax.

Ajax AmsterdamFoto: Twitter - AFC Ajax

Partida de pe Amsterdam Arena a început cum nu se putea mai bine pentru Ajax. Echipa lui Răzvan Marin a deschis scorul după doar 35 de minute, prin Kasper Dolberg, care a primit o pasă excelentă în careu de la Van De Beek şi l-a învins pe Zoet.

Echipa lui Erik Ten Hag a continuat să domine partida, iar Daley Blind a stabilit scorul final al partidei, 2-0, în minutul 53. Fostul jucător de la Manchester United a înscris cu un şut din afara careului. În ciuda faptului că oaspeţii au reclamat un fault comis de Tadic înaintea golului, arbitrul a validat reuşita după consultarea VAR.

Ajax Amsterdam s-a impus cu 2-0, iar Răzvan Marin şi-a trecut în cont primul trofeu alături de noua sa echipă, la chiar debutul său în tricoul formaţiei olandeze.

Pentru Ajax este a noua Supercupă, după cele obţinute în 1993, 1994, 1995, 2002, 2005, 2006, 2007 şi 2013. Ajax a câştigat în sezonul trecut şi Cupa şi campionatul Olandei, potrivit News.ro.