FC Viitorul a suferit o înfrângere usturătoare pe terenul celor de la Gent, scor 3-6, în prima manșă a turului doi preliminar al Europa League. În urmă cu trei sezoane, trupa lui Hagi disputa primul meci european chiar împotriva lui Gent, care câștiga meciul de pe teren propriu cu 5-0.

HotNews.roFoto: Hotnews

Diferența s-a făcut încă din prima repriză. Cu un raport de 10-1 în privința șuturilor la poartă, Gent a marcat de 5 ori, în timp ce elevii lui Gică Hagi au punctat o singură dată. Scorul a fost deschis de Asare (min. 4), după o lovitură liberă, pentru ca 9 minute mai târziu Dejaegere să ducă scorul la 2-0. Viitorul a dat impresia că revine în joc prin Mladen (min.21), dar gazdele au mai punctat prin Kubo (min. 35 și 45) și Yaremchuk (min.42).

În partea a doua, tot Gent a înscris prima. Yaremchuk (min. 50) și-a trecut și el în cont dubla, după care au venit două goluri ale echipei noastre. Căpitanul Tîru a marcat de două ori (min. 56 și 61) și a stabilit scorul final, 6-3. Viitorul mai putea să înscrie, dar Drăguș, intrat pe parcursul meciului, a fost blocat de portar, scrie Mediafax.

Au evoluat următoarele echipe:

Gent: Kaminski - Lustig, Plastun, Rosted (Mohammadi '70), Asare - Dejaegere (Castro-Montes '62), Owusu, David, Odjidja-Ofoe - Iaremciuk, Kubo (Beridze '62). Antrenor Jess Thorup;

FC Viitorul: Tordai - Mladen, Ţîru, P. Iacob (Ghiţă '46), De Nooijer - Houri, Artean, Achim - G. Iancu, G. Ganea (Drăguş '62), Măţan; Antrenor Gheorghe Hagi.

Cartonaşe galbene: Odjidja-Ofoe '31 / Ganea '38, Iacob '42, Iancu '83, De Nooijer '90+2

Arbitri: Aleksandar Stavrev - Marjan Kirovski şi Dejan Kostadinov - Dejan Jakimovksi (toţi din Macedonia).

Învingătoarea din această dublă manşă va evolua cu câştigătoarea dintre AEK Larnaca (Cipru) şi Levski Sofia (Bulgaria), în turul al treilea preliminar al Ligii Europa. În meciul tur, disputat în Cipru, gazdele s-au impus cu 3-0 (Giannou '67, Ruiz '70, Hevel '75 - bulgarul Milanov a fost eliminat în minutul '45+2).

S-ar putea să te intereseze și:

Alashkert vs FCSB 0-3 / Echipa lui Bogdan Andone își asigură un retur liniștit

Europa League: Honved - Universitatea Craiova 0-0, în prima manșă a turului doi preliminar