Paris Saint-Germain a anunţat, marţi seară, transferul fundaşului central Abdou Diallo (23 de ani), de la Borussia Dortmund. Fotbalistul se întoarce în Franţa după două sezoane petrecute în Bundesliga, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Francezul a semnat un contract pe cinci sezoane, valabil până în iunie 2024, suma de transfer fiind estimată la 32 de milioane de euro.

Fundaşul central, care poarte evolua şi în flancul stâng al defensivei, este un produs al academiei lui AS Monaco. Diallo a fost vândut, în 2017, la Mainz, unde a petrecut un sezon. Ulterior, Borussia Dortmund l-a cumpărat pentru 28 de milioane de euro. Aici, francezul a evoluat în 38 de partide, reuşind un gol şi o pasă decisivă.

Prin transferul lui Diallo la PSG, Borussia Dortmund nu obţine doar un mic profit, ci îi face loc printre titulari în defensivă lui Mats Hummels (30 de ani), campionul mondial revenit la club, după trei sezoane la rivala Bayern Munchen.

Diallo este al treilea transfer important realizat de Paris Saint-Germain în această vară. Campioana Franţei i-a mai transferat pe Pablo Sarabia, de la FC Sevilla, pentru 18 milioane de euro, şi pe Ander Herrera, rămas liber de contract, după despărţirea de Manchester United.