Transferul campionului mondial, Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid la Barcelona a ajuns în ultima fază. Atât jucătorul, cât și suporterii numără orele până când mutarea va fi anunțată oficial, transmite Mediafax.

Antoine GriezmannFoto: atleticodemadrid.com

Ultimele detalii, în special cele despre clauza de reziliere de 120 de milioane de euro, sunt discutate între cele două cluburi. Barcelona a analizat bine cerințele clubului din Madrid, care vrea toată sumă odată, iar nu fracționată.

Jurnaliștii de la Sport notează că deși în astfel de cazuri fotbalistul trebuie să meargă la sediul Ligii Profesioniste să depună banii, în cazul de față gruparea blaugrana va face plata și toate procedurile.

Antoine Griezmann se află acum în Ibiza, acolo unde este în vacanță cu familia lui. Atacantul în vârstă de 28 de ani așteaptă să fie sunat de oficialii catalani pentru a-l chema în lotul lui Ernesto Valverde.

Spaniolii scriu că Barcelona se va reuni duminică, 14 iulie, atunci când Messi & Co. vor face vizita medicală înaintea noului sezon, ca mai apoi, în ziua de luni, 15 iulie, să înceapă antrenamentele la Ciutat Esportiva Joan Gamper.

Publicația Sport anunță că prezentarea oficială a lui Antoine Griezmann ar urma să aibă loc tot luni, 15 iulie.