Publicul prezent la stadionul din Lyon, duminică, la finala Cupei Mondiale la fotbal feminin, i-a huiduit pe preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la ceremonia de premiere. Fanii americani cer drepturi egale cu cele din fotbalul masculin pentru echipa feminină, care a câştigat pentru a patra oară CM, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Echipa SUA s-a impus în finală în faţa naţionalei Olandei, scor 2-0.
Macron şi Infantino au fost trataţi cu ostilitate de suporteri când se apropiau de podiumul pe care a avut loc ceremonia, spre deosebire de Megan Rapinoe, primită ca o eroină de zecile de mii de spectatori. Ea fost desemnată cea mai bună jucătoare de la Cupa Mondială 2019.
Căpitanul naţionalei SUA, principala voce din fotbalul feminin care a cerut drepturi egale, a înscris duminică un gol din penalti, lovitură de la 11 metri acordată după consultarea VAR (’61). Opt minute mai târziu, Rose Lavelle a stabilit scorul final, 2-0. Pentru americance este al patrulea titlu mondial, după cele obţinute în 1991, 1999 şi 2015.
Sâmbătă, Megan Rapinoe a criticat FIFA, spunând că forul nu respectă fotbalul feminin. Ea a precizat că este incredibil faptul că FIFA a permis ca în aceeaşi zi cu finala CM la fotbal feminin să aibă loc şi finalele Copa America şi Gold Cup.
- naționala feminină 4 titluri mondiale, 4 olimpice
- naționala masculină 0 titluri mondiale, 0 olimpice
- naționala feminină a adus federației naționale cu 20 de milioane mai mult încasări decât cea masculină, și cu toate astea ele-s plătite de 4 ori mai puțin decît bărbații. Nike tocmai ce-a anunțat că tricourile cu naționala feminină au adus cele mai mari încasări făcute vreodată într-un sezon. În cazul ăsta, oricum ai da-o, să fii plătit cu 75% mai puțin nu-ți pică bine.
Chiar fara rezultate, fotbalul masculin nord american are mult mai multi suporteri si oportunitati de profit.