"O situaţie neplăcută la Palermo, am vrut să evit lucrurile astea la Campionatul European pentru a nu mă afecta. Îmi pare rău pentru suporteri, nu meritau ceea ce se întâmplă. Din câte ştiu, echipa va evolua în Serie D. Eu voi rămâne la Inter, mai am contract cu ei încă un an, Palermo neplătind suma de bani, iar apoi voi discuta cu Inter să vedem ce va fi", a spus George Puşcaş, la Pro X.
Miercuri, 3 iulie, Daily Mail a anunţat că Birmingham City, formaţie din Championship, s-a înscris în cursa pentru transferul lui Puşcaş. De asemenea, presa internaţională a scris că atacantul României este dorit şi de alte echipe din Italia, dar şi de Galatasaray. Puşcaş scoate din calcul un transfer la o echipă din Liga I, considerând un pas înapoi o astfel de mutare: "Doar la convocări vin în România. Îmi place acolo unde sunt, mai ales în campionatele puternice. Dintr-un campionat puternic să vin în Liga I nu ştiu dacă e un pas înainte".
George Puşcaş a fost golgheterul României U21 la Campionatul European, cu patru reuşite. De asemenea, atacantul a fost singurul jucător din lotul tricolorilor prezent în echipa ideală a UEFA de la turneul final. Acesta a înscris nouă goluri în 33 de partide disputate în sezonul trecut la Palermo. Cota sa de piaţă, conform transfermarkt.com, este de trei milioane de euro.