Mihaela Buzănescu (31 de ani, 53 WTA) a trecut în două seturi de Jessica Pegula (SUA/72 WTA), scor 6-4, 6-4 și se va duela cu Simona Halep în turul al doilea de la Wimbledon.

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

La finalul meciului câștigat, tenismena din București a rămas surprinsă când a aflat de la reporteri că Simona Halep va fi următoarea sa adversara la turneul de Grand Slam.

"Mă bucur că sunt într-un Grand Slam din nou. Iau fiecare meci în parte şi încerc să mă bucur cât mai mult. Acum o întâlnesc pe Simona, e un meci aşteptat de foarte mulţi de mult timp. Toţi ziceau . Iată că se întâmplă acum. Sper să fie un meci frumos şi cea mai bună să câştige. Mă bucur că suntem amândouă în turul secund", a spus Mihaela.

Confruntarea dintre Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep se va disputa miercuri, 3 iulie, la o oră ce va fi anunţată ulterior de organizatori.

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în carieră, în 2008, pe zgura de la Monteroni D'Arbia, unde fostul lider mondial s-a impus în două seturi, cu 6-3, 6-0, scrie Mediafax.

Aici poți citi o amplă prezentarea a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

Citește și: