​Jucătoarea de fotbal Megan Rapinoe, care a anunţat că nu va merge la Casa Albă dacă echipa feminină de fotbal a SUA va câştiga Cupa Mondială, a acceptat în schimb invitaţia de a vizita cu naţionala Capitoliul din Washington, sediul Congresului american, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Nu este Casa Albă, dar ne-am bucura să le primim pe Megan Rapinoe şi întreaga echipă feminină a SUA pentru un tur al Camerei Reprezentanţilor”, a notat pe Twitter aleasa democrată Alexandria Ocasio-Cortez.

Rapinoe a răspuns: “Consideră rezolvat, AOC”.

În urmă cu câteva zile, Megan Rapinoe a afirmat că nu va merge la Casa Albă dacă echipa feminină de fotbal a SUA va câştiga Cupa Mondială. "Nu voi merge la nenorocita de Casă Albă. Mă îndoiesc că vom fi invitate", a declarat Rapinoe, care este şi unul dintre căpitanii echipei de fotbal a SUA.

Donald Trump a reacţionat atunci pe Twitter: “Jucătoarea de fotbal Megan Rapinoe tocmai a spus: 'Nu merg la nenorocita de Casă Albă dacă vom câştiga’. Rezolvă treaba! Încă nu am invitat-o pe Megan sau echipa, dar acum invit ECHIPA, indiferent dacă pierde sau câştigă. Megan nu ar trebui să arate niciodată lipsă de respect faţă de ţară, de Casa Albă sau de drapel. Sunt un mare fan al echipei SUA şi al fotbalului feminin, dar Megan ar trebui mai întâi să câştige şi apoi să vorbească”.

Megan Rapinoe este prima sportivă care s-a alăturat lui Colin Kaepernick, jucătorul de fotbal american care a dat startul mişcării de protest a sportivilor americani la intonarea imnului SUA la meciuri, criticată dur de Donald Trump.

La Cupa Mondială de fotbal feminin, naţionala SUA este calificată în semifinale, fază în care va întâlni, la 2 iulie, selecţionata Angliei.