Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, joi, după ce naţionala under 21 a fost învinsă de Germania în semifinalele Campionatului European, că germanii au fost mai buni în repriza a doua şi a meritat calificarea în finală. El a menţionat că la turneul din această vară au fost şi lucruri negative, dar mai multe pozitive, scrie News.ro.

Cosmin ContraFoto: frf.ro

“Au fost momente psihologice împotriva noastră. Germania a fost mult mai bună ca noi în repriza a doua şi a meritat victoria. Sunt extrem de mulţumit de ceea ce am văzut, au realizat o performanţă istorică, într-o grupă extrem de grea, au pierdut o singură repriză practic. Trebuie analizate şi îmbunătăţile anumite lucruri, dar per total este un CE extrem de bun. Din punct de vedere fizic nemţii au stat mult mai bine în a doua repriză. Au fost şi lucruri negative, dar mai multe pozitive. Sunt jucători care pot să facă pasul oricând la naţionala mare. Am adus lumea la stadion, suporterii au stat cu sufletul la gură pentru acest meci, asta înseamnă că echipa naţională din nou intră în inimile fanilor. Dacă ne-ar fi ţinut curelele şi a doua repriză cred că am fi jucat finala. Sper să umplem şi noi stadioanele cu o calificare la Campionatul European de anul viitor”, a spus Contra.

România a fost învinsă, joi, la Bologna, cu scorul de 4-2 (1-2), de Germania, în semifinalele Campionatului European de tineret. Tinerii "tricolori" au condus la pauză, cu 2-1. Două lovituri libere în finalul meciului i-au calificat pe germani în finală. Au marcat: Puşcaş '26 (p), '44 / Amiri '21, '90+4, Waldschmidt '51 (p), '90

În cealaltă semifinală se vor întâlni Franţa şi Spania, la Reggio Emilia, de la ora 22.00.