CE Under 21: Germania s-a calificat în semifinale (1-1 cu Austria); Danemarca a câștigat cu Serbia (scor 2-0), dar este eliminată

de Diana Ene     HotNews.ro
Luni, 24 iunie 2019, 0:21 Sport | Fotbal


Germania, in semifinalele CE Under 21
Foto: Uefa.com
Germania a terminat la egalitate cu Austria, scor 1-1, în ultimul meci al Grupei B de la CE Under 21. În urma acestui rezultat, nemții au încheiat pe prima poziție în grupă și și-au asigurat astfel prezența în semifinalele competiției. În cealaltă partidă a serii, Danemarca a învins-o pe Serbia, scor 2-0, și s-a clasat pe locul doi în Grupa B, ieșind din calculele calificării.

În meciul disputat pe Dacia Arena din Udine, Germania a deschis scorul în minutul 14, prin Gian-Luca Waldschmidt. Nemții au fost în avantaj doar 10 minute. Kevin Danso a marcat de la 11 metri și a stabilit scorul final al partidei.

Danemarca s-a impus cu 2-0 în fața Serbiei, pe stadionul Nereo Rocco din Trieste. Golurile victoriei au fost înscrise de Jacob Bruun Larsen (21') și Jacob Rasmussen (51'). În ciuda victoriei, danezii au ieșit din calculele pentru calificarea de pe cel mai mai bun loc 2, având golaveraj mai slab decât Italia, aflată pe locul secund în Grupa A.

Rezultatele înregistrate în Grupa B:

17 iunie: Serbia – Austria 0-2 (Wolf 37, Horvath 78), Germania – Danemarca 3-1 (Richter 28, 52, Waldschmidt 65 / Skov 73-pen.)

20 iunie: Danemarca – Austria 3-1 (Mæhle 33, 77, Olsen 90+3 / Lienhart 47), Germania – Serbia 6-1 (Richter 16, Waldschmidt 30, 37, 80, Dahoud 69, Maier 90+2 / A. Živković 85-pen.)

23 iunie: Austria – Germania 1-1 (Kevin Danso 24 / Gian-Luca Waldschmidt 14), Danemarca – Serbia 2-0 ( Jacob Bruun Larsen 21, Jacob Rasmussen 51)

Clasament final Grupa B:

1. Germania 7 puncte (10-3)
2. Danemarca 6 puncte (6-4)
3. Austria 4 puncte (4-4)
4. Serbia 0 puncte (1-10)

Clasamentul locului 2:

1. Italia 6 puncte (6-3), trei meciuri
2. Danemarca 6 puncte (6-4), trei meciuri
3. Franța 6 puncte (3-1), două meciuri


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














4432 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version