Selecţionerul echipei Under 21 a Angliei, Aidy Boothroyd, a declarat că nu are de gând să demisioneze de la conducerea reprezentativei U21, după ce aceasta a ratat calificarea în semifinale, transmite News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Presa engleză îl critică aspru pe antrenor pentru greşelile comise la turneul final din Italia, în special pentru nefolosirea din primul minut a lui Philip Foden de la Manchester City, în meciul cu România.

"Nu mă duc nicăieri. Trebuie să mă dea afară", a declarat selecţionerul, potrivit theguardian.co.uk.

Chiar înaintea turneului final din Italia, Boothroyd, aflat în funcţie din februarie 2017, şi-a prelungit pentru doi ani contractul cu federaţia engleză.

Reprezentativa Under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87 / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3.

Selecționerul Angliei: "Este foarte dezamăgitor. Chiar și atunci când adversarii au înscris contrar cursului jocului, tot de noi mi-a plăcut"