Atacantul brazilian al echipei PSG, Neymar, a fost audiat, joi, cinci ore de poliţia din Sao Paulo, în cazul în care este acuzat de viol de către o femeie de 26 de ani, informează marca.com, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În cadrul audierilor de la o secţie de poliţie specializată în cazurile de violenţă împotriva femeilor, fotbalistul a răspuns la toate întrebările şi a negat acuzaţiile care i se aduc. El nu a răspuns însă întrebărilor presei, dar a făcut o scurtă declaraţie.

"Sunt liniştit, apreciez toate mesajele pe care le-am primit până acum, adevărul va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu", a spus el.

Însoţit de avocaţi, jucătorul echipei PSG a sosit în cârje la secţia de poliţie, el fiind accidentat la glezna dreaptă, în timpul meciului amical al Braziliei cu Qatar. În afara unui număr foarte mare de jurnalişti, jucătorul a fost aşteptat de aproximativ 200 de suporteri, care i-au scandat numele.

În urmă cu o săptămână, Neymar a mai dat declaraţii timp de aproape două ore la poliţie, la Rio de Janeiro, pentru un presupus delict cibernetic legat de scandalul acuzaţiei de viol la adresa sa.

El a fost nevoit să dea explicaţii la secţia de combatere a criminalităţii informatice, după ce a prezentat, într-un filmuleţ postat pe reţelele de socializare, conversaţiile pe care le-a avut cu tânăra care îl acuză de viol şi agresiune, în care apar fotografii intime ale femeii, deşi acestea sunt uşor blurate.

După publicarea filmuleţului, eliminat imediat de Instagram pentru încălcarea regulilor reţelei de socializare, autorităţile au deschis o anchetă, deoarece în Brazilia este ilegală oferirea, distribuirea, transmiterea, vânzarea, publicarea sau dezvăluirea fotografiilor sau filmuleţelor cu conţinut sexual fără acordul persoanei din imagini. Pedeapsa pentru aceste delicte este de unul până la cinci ani de închisoare.

Şi Najila Trindade, tânăra care îl acuză de viol pe Neymar, a fost audiată, la 7 iunie, mai multe ore la un comisariat de poliţie din Sao Paulo.

Internaţionalul brazilian Neymar este acuzat de o femeie că ar fi violat-o, în 15 mai, la Paris. Starul brazilian al echipei Paris Saint-Germain ar fi întâlnit-o pe femeie prin Instagram. Tânăra s-a deplasat în Franţa pentru a se întâlni cu fotbalistul. Ea a fost cazată în hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe. La 15 mai, în jurul orei 20.00, jucătorul ar fi venit beat la hotel şi, după ce au fost cei doi un timp afectuoşi, Neymar ar fi devenit violent şi ar fi violat-o pe femeie. Tânăra a notat în plângere că a revenit în Brazilia la 17 mai, că era foarte afectată şi i-a fost teamă să depună plângere imediat.