Suspansul în care a preferat să își țină fanii a fost spulberat. Președintele executiv al clubului Atletico Madrid, Miguel Angel Gil Marin, a dezvăluit numele clubului la care va juca din sezonul următor campionul mondial Antoine Griezmann, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Știu foarte bine unde va ajunge, se știe din martie. La Barcelona", a spus oficialul vicecampioanei Spaniei în cadrul unei emisiuni TV.

Cu toate acestea ultima declarație a starului francez a fost una care îl trimitea pe Griezmann departe de Primera Division.

"Nu ştiu dacă voi mai juca în La Liga (n.red. - campionatul Spaniei), dar în două săptămâni se va şti ceva", a spus jucătorul în vârstă de 28 de ani, la finalul victoriei obținute de Franța în fața selecționatei Andorra, scor 4-0, în preliminariile pentru EURO 2020.

"Trebuie să avem puţină răbdare. Este devreme. Eu sunt primul care vrea să ştie cum va arăta viitorul meu, dar în acest moment pot doar să aştept", a mai declarat Antoine Griezmann la zona mixtă de pe stadionul Naţional "Andorra La Vella".

Antoine Griezmann a ajuns la Atletico Madrid în iulie 2014, de la gruparea Real Sociedad, contra 30 de milioane de euro. La clubul pregătit acum de tehnicianul Diego Simeone a evoluat în 257 de partide, a marcat de 133 de ori și a oferit 50 de pase de gol.

În culorile clubului de pe Wanda Metropolitano a câștigat trei trofee: Europa League (2017-2018), Supercupa Europei (2018-2019) și o Cupă a Spaniei (2014-2015).