​Cristiano Bergodi şi-a prelungit contractul cu FC Voluntari pentru sezonul 2019/2020, a anunţat, vineri, gruparea ilfoveană, potrivit News.ro.

Cristiano BergodiFoto: voluntarifc.ro

Cristiano Bergodi a preluat FC Voluntari în noiembrie 2018, când se afla pe ultima poziţie în clasament, cu doar 8 puncte acumulate şi a reuşit să salveze echipa de la retrogradare, fără a mai fi nevoie de disputarea barajului de menţinere în prima liga.

Sub conducerea italianului de 54 de ani, FC Voluntari a înregistrat şapte victorii, şapte rezultate de egalitate şi şapte înfrângeri, echipa marcând 27 de goluri în 21 de partide.