Atacantul George Ţucudean a declarat, miercuri, că naţionala României trebuie să facă un meci bun cu Norvegia din minutul 1 până în minutul 90 şi să nu joace bine doar o repriză, aşa cum a făcut cu Suedia, scrie News.ro.

George TucudeanFoto: frf.ro

"Sunt două meciuri importante, grele, în care putem lua o opţiune foarte mare de a ne califica. Mă bucur că am terminat golgheter în Liga I şi mă bucur că sunt sănătos. Trebuie să facem un meci bun din minutul 1 până în 90, nu ca la cel din Suedia, nu am fost acolo, dar dacă începeam ca în a doua repriza, altul era rezultatul. Cred că inspiraţia de moment va face diferenţa la Oslo", a declarat Ţucudean la FRFTV.

El a spus că va rămâne la CFR Cluj. "Însă, dacă va fi o ofertă bună pentru mine şi pentru club, vom vedea. Intru în ultimul an de contract, dar important este să fiu sănătos. Nu ştii de unde sare iepurele".

În 7 iunie, la Oslo, prima reprezentativă a României va întâlni Norvegia, iar la 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare, în preliminariile Euro-2020.

Programul grupei F

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)

26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)

7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)

10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)

5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)

8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Clasament:

1. Spania 6 puncte

2. Suedia 4

3. România 4

4. Malta 3

5. Norvegia 1

6. Feroe 0

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.