Jose Antonio Reyes (35 de ani) a decedat, sâmbătă, în urma unui accident auto. La două zile după tragedia în care a fost implicat fostul fotbalist de la Sevilla, Arsenal sau Real Madrid au apărut noi detalii legate de modul în care s-a petrecut accidentul, transmite Mediafax.

Masina lui Reyes dupa accidentFoto: Captura YouTube

Potrivit unui raport al autorităţilor locale, citat de Mundo Deportivo, maşina lui Reyes, un Mercedes Brabus S550, avea o viteză incredibilă - 237 km/h. Automobilul s-ar fi izbit de parapeţi şi a părăsit carosabilul de pe autostrada A-376, care leagă oraşele Utrera şi Sevilla.

Conform sursei citate, maşina s-a rostogolit de mai multe ori, a ajuns la aproximativ 200 de metri de la locul impactului şi a luat foc. Alături de Reyes se mai aflau două rude, una dintre ele murind, de asemenea, pe loc. Cealaltă a fost transportată de urgenţă la spital, având răni severe.

După accident, fostul portar al lui Real Madrid sau Valencia, Santiago Canizares, a transmis un mesaj pe care urmăritorii săi de pe Twitter nu l-au primit atât de bine. Coleg cu Reyes la naţionala Spaniei în anii 2000, Canizares a avut o opinie controversată, prin care a criticat viteza excesivă din momentul accidentului: "Să conduci cu o asemenea viteză înseamnă să ai o atitudine reprobabilă. În accident, au mai fost victime şi în afara şoferului. Reyes nu merită omagiul unui erou. Asta nu înseamnă că nu regret ce s-a întâmplat şi că nu mă rog pentru sufletele lor".

Canizares a revenit cu câteva lămuriri, după ce contul său de pe Twitter a fost asaltat de mesaje mai puţin păcute: ”Poate că nu m-am făcut înţeles. Normal că Reyes merită un omagiu pentru cariera lui şi pentru contribuţia lui în fotbal. Am vrut doar să îi invit pe toţi să se gândească la câte greşeli facem. Intenţia mea e compatibilă cu durerea pe care o simt. Respect toate părerile pe care le-am citit, mai puţin pe cele care conţin insulte”, a adăugat Canizares.

Reyes s-a născut în Sevilla şi a avut onoarea de a evolua pentru echipa de pe "Ramon Sanchez Pizjuan" în nenumărate rânduri, FC Sevilla fiind şi echipa la care s-a format.

De-a lungul carierei, Jose Antonio Reyes a mai evoluat pentru Arsenal, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica, Espanyol, Cordoba şi Xinjiang Tianshan Leopard. În prezent era legitimat la Extremadura, în eşalonul secund. La Sevilla a adunat în total 242 de jocuri oficiale. Pentru Atletico Madrid a evoluat în 154 de partide, iar pentru Arsenal în 110. Pentru o scurtă perioadă, Reyes a fost coleg şi cu Raul Rusescu la FC Sevilla. În echipa naţională de seniori a prins 22 de partide şi a înscris patru goluri. Reyes a debutat în La Liga la numai 16 ani.