Fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost prezentat, sâmbătă, ca fiind noul preşedinte al grupării Viitorul Constanţa, el spunând că principalul său obiectiv este de a aduce oameni potenţi financiar alături de club pentru a trece cu acest proiect într-o altă dimensiune, informează News.ro.

Gica PopescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Popescu îşi doreşte să facă alături de Gheorghe Hagi o echipă la fel de bună cum au făcut ca jucători la cluburile unde au jucat şi să ajungă chiar şi la aceleaşi performanţe. Hagi a recunoscut că nu i-a fost uşor să-l convingă pe Popescu să accepte această funcţie.

Gheorghe Hagi a declarat sâmbătă după amiază, într-o conferinţă de presă, că Viitorul trebuie să se dezvolte, să treacă la un alt nivel şi pentru acest lucru era nevoie de un preşedinte care să se ocupe de tot ce înseamnă partea administrativă.

“Vă anunţăm că de astăzi avem un nou preşedinte. Nu mi-a fost uşor să îl conving, dar cred că am ajuns la un nivel, echipa a crescut an de an şi în momentul de faţă când am împlinit 10 ani, nu ştiu dacă e coincidenţă sau nu, cred că e momentul în care noi, clubul, să începem să ne dezvoltăm, să facem lucruri importante pentru a face un pas în plus, pentru a progresa, pentru a încerca să fim mai buni. Din punctul meu de vedere era momentul ca noi să avem un preşedinte care să aibă grijă de tot ce înseamnă partea administrativă, tot ce înseamnă brandul nostru, clubul nostru şi bineînţeles să aibă grijă de partea tehnică”, a declarat Hagi.

El a precizat că Gheorghe Popescu va conduce tot clubul, iar venirea fostului internaţional va face ca Viitorul să fie mai puternic. “El va conduce tot. Este un om serios, competitiv, care o să ne ajute să devenim şi mai buni pentru că acesta este adevărul, noi şi până în momentul de faţă am crescut în fiecare an, am făcut lucruri importante şi ne dorim să facem şi mai bine. Venirea lui Gică în familia noastră cred eu că ne face mai puternici mai buni şi obiectivul este acela de a progresa mult mai bine”, a explicat Gheorghe Hagi.

Gheorghe Popescu a spus în cadrul conferinţei de presă, că cea mai frecventă întrebare care i-a fost pusă de când a încheiat cariera de fotbalist a fost aceea când va reveni în fotbalul românesc, el spunând că dacă se va întâmpla acest lucru îl va face doar alături de Gheorghe Hagi.

“Din 2003, de când am încheiat cariera de jucător, cred că întrebarea cea mai frecventă care mi-a fost pusă a fost aceea când mă întorc în fotbal. Întotdeauna am spus că dacă mă voi întoarce în fotbal sau când voi hotărî să mă întorc în fotbal, dacă se va întâmpla la noi în ţară, o voi face numai şi numai alături de Gică într-un proiect pe care noi ni-l dorim şi l-am visat întotdeauna, să facem ceva pentru fotbalul românesc. Această tentativă a lui Gică de a mă coopta la clubul său a încercat-o de foarte mult timp. Datorită anumitor conjuncturi colaterale proiectului său şi programului meu ne-a făcut să nu putem să mergem la drum într-un proiect cum o facem acum. Faptul că eu nu am fost prezent oficial în cadrul clubului nu înseamnă că nu am discutat mult cu Gică, nu ne-am sfătuit”, a spus Popescu.

El a menţionat că nu a crezut la început că acest proiect al lui Hagi se va dezvolta până la acest nivel. “Eu sunt alături de Gică cred că din momentul în care a decis să facă acest proiect. Am recunoscut-o public că eu personal la început nu am crezut că se va dezvolta la nivelul la care a făcut-o, nu m-am gândit atunci că poate să fie cineva care să îşi rişte întreaga agonisire de o viaţă în fotbal pentru a investi in acest lucru şi un lucru incredibil pe care l-a făcut. Acesta a fost şi motivul care m-a convins la Gică, am văzut cât mult suflet a pus, cât de greu este să ducă acest proiect de unul singur, încercănd să facă de unul singur absolut toată munca din acest club, atât partea administrativă, cât şi partea tehnică. Cred că un antrenor pentru a avea rezultate trebuie să se concentreze numai pe munca tehnică, lucru pe care Gică l-a făcut nemaipomenit, însă, din păcate, trebuia să se ocupe şi de partea administrativă”, a explicat Gheorghe Popescu.

El a mai spus că îşi doreşte să ducă Viitorul Constanţa la o altă dimensiune şi vrea să atragă alături de club oameni potenţi financiar. “Sperăm împreună să ducem acest club la o altă dimensiune. Sperăm şi una dintre misiunile pe care le am este aceea de a aduce alături de Gică în cadrul clubului şi alţi oameni potenţi din punct de vedere financiar astfel încât să putem să mergem mai departe cu acest proiect la o altă dimensiune pe care Gică şi-o doreşte. A dovedit în această perioadă când a fost singur prin câştigarea campionatului şi Cupei României că ştie ce să facă din punct de vedere tehnic însă pentru a progresa, pentru a face lucrurile într-o altă dimensiune ştim cu toţii că este nevoie de bani. Asta vom încerca în perioada următoare şi este principalul obiectiv pe care eu îl am acela de a aduce alături de Gică oameni care pot să participe financiar la acest proiect astfel încât performanţele să crească în anii următori”, a mai declarat Gheorghe Popescu.

Fostul jucător crede că va face echipă alături de Hagi cum a făcut când au jucat împreună la Steaua Bucureşti, Barcelona, Galatasaray Istanbul, echipa naţională şi îşi doreşte să aibă rezultatele pe care le-au avut şi ca jucători. “Toată lumea îmi spunea înainte de a face această conferinţă de presă dacă nu îmi e teamă să vin alături de Gică pentru că e o persoană greu de lucrat cu ea. Eu am spus tuturor că dacă în 30 de ani nu am reuşit să ne certăm, mă îndoiesc că se va întâmpla acest lucru de acum încolo. Suntem doi oameni de fotbal, doi oameni care în sfârşit plecăm la drum împreună şi sper să dea Dumnezeu să avem rezultatele pe care le-am avut ca jucători şi în acest proiect”, a mai afirmat Gheorghe Popescu.

El a precizat că va coordona în continuare şi proiectul Euro 2020 chiar dacă ocupă funcţia de preşedinte al clubului Viitorul Constanţa. “Voi coordona în continuare comitetul interministerial care se reuneşte o dată pe lună. Acest proiect de interes naţional trebuie să fie important pentru toţi şi Gică ştie că atunci când am pornit la drum am fost împreună la prima discuţie pe care am avut-o cu autorităţile statului din acel moment. Am vorbit şi cu premierul României şi i-am spus de această nouă provocare a mea şi lucrurile sunt foarte bine înţelese, stabilite. Deci nu voi neglija absolut deloc coordonarea proiectului Euro 2020”, a mai declarat Popescu.