​Fostul internaţional spaniol Jose Antonio Reyes, în vârstă de 35 ani, care a evoluat în cursul carierei sale la FC Sevilla, Arsenal Londra şi Real Madrid, a încetat din viaţă sâmbătă, în urma unui accident rutier produs la Utrera, localitatea sa natală, anunţă presa spaniolă, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reyes, care a îmbrăcat de 21 de ori tricoul selecţionatei ţării sale, a jucat anul trecut în campionatul Chinei, la Xinjiang Tianshan, iar în luna ianuarie 2019 a revenit în Spania, unde a semnat cu echipa de ligă secundă Extremadura.

În cursul carierei sale, Jose Antonio Reyes a mai apărat culorile echipelor Atletico Madrid, cu care a cucerit de două ori trofeul Europa League, Benfica Lisabona şi Espanyol Barcelona.