Meciul Valladolid - Valencia, scor 0-2, din ultima etapă a LaLiga, în urma căruia oaspeţii şi-au asigurat calificarea în Liga Campionilor, este una dintre întâlnirile care ar face obiectul arestărilor efectuate, marţi, de poliţia spaniolă, într-un dosar de partide aranjate, scrie marca.com, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sursa citată notează că aranjarea meciului nu s-ar fi făcut cu implicarea conducerilor celor două cluburi, ci printr-o înţelegere a fotbaliştilor.

Una dintre persoanele reţinute, Borja Fernández de la Valladolid, a fost titular în meciul din 18 mai, fiind înlocuit în minutul 84.

Valencia avea nevoie de o victorie pentru a ocupa locul 4, de Liga Campionilor, în timp ce Valladolid era salvată de la retrogradare.

Mai mult, pe rezultatul acestui meci s-a înregistrat o creştere a pariurilor, iar unii jucători sunt bănuiţi că ar fi mizat pe succesul Valenciei.

Mai mulţi fotbalişti şi preşedintele clubului Huesca, Agustín Lasaosa, au fost reţinuţi, marţi, de poliţia spaniolă, într-un dosar de meciuri aranjate pentru pariuri, în prima şi a doua ligă spaniolă.

Au fost reţinuţi Raul Bravo, fost jucător la Real Madrid, care ar fi capul reţelei, Borja Fernández, de la Valladolid, Carlos Aranda, fost jucător la mai multe echipe din Primera, Samu Saiz de la Getafe şi Inigo Lopez de la Deportivo de La Coruna.

A mai fost reţinut Juan Carlos Galindo, şeful compartimentului medical al clubului Huesca. De asemenea, a fost percheziţionat sediul acestei grupări, care a retrogradat din LaLiga la finalul sezonului recent încheiat, de unde au fost ridicate mai multe documente.

Persoanele reţinute sunt cercetate pentru constituire în grup infracţional, coprupţie şi spălare de bani.

S-ar putea să te intereseze și:

Jucători din primele două ligi din Spania și președintele clubului Huesca, reținuți de poliție pentru trucare de meciuri